Portarul Mirko Pigliacelli îi ia apărarea lui Devis Mangia, aflat în mijlocul unui scandal sexual de proporții.
Antrenorul Devis Mangia este acuzat de mai mulți jucători din echipa națională a Maltei, pe care o pregătește, că le-ar fi făcut avansuri sexuale. După declanșarea acestui scandal, mama lui Răzvan Popa a dezvăluit că și fiul ei a trecut prin astfel de momente, pe când colabora cu tehnicianul italian la Universitatea Craiova.
Fost portar al clubului din Bănie, Mirko Pigliacelli i-a luat apărarea conaționalului său, despre care spune că l-a cunoscut ca pe un profesionist desăvârșit.
Mirko Pigliacelli, care a lucrat cu Devis Mangia la Universitatea Craiova, are dubii că istorisirile jucătorilor care l-au acuzat pe antrenor de avansuri sexuale ar avea la bază fapte adevărate.
Actualul portar de la Palermo spune că tehnicianul italian este „un om impresionant” și a menționat că el nu a avut niciun fel de problemă în perioada petrecută în Bănie.
„Da, am văzut. Dar dacă mă întrebi pe mine, eu nu am încredere deloc în ce s-a spus și ce a apărut în presă. Pentru mine a fost un antrenor foarte mare pe care l-am avut și nu am încredere în ce se spune despre el și situația asta.
Eu cred că este un om impresionant, care își face datoria și are un respect mare față de club și jucători. Când am fost eu nu a existat niciun fel de problemă”, a declarat Mirko Pigliacelli, potrivit Fanatik.
Farul este acolo sus și sunt bucuros că un antrenor și un patron ca Hagi este acolo, merită. Eu cred că este un campionat foarte deschis. Poate revin CFR Cluj, FCSB și Craiova în clasament. Sezonul este foarte lung și oricine se poate bate la titlu. – Mirko Pigliacelli, pentru Fanatik
Farul este acolo sus și sunt bucuros că un antrenor și un patron ca Hagi este acolo, merită. Eu cred că este un campionat foarte deschis. Poate revin CFR Cluj, FCSB și Craiova în clasament. Sezonul este foarte lung și oricine se poate bate la titlu.
– Mirko Pigliacelli, pentru Fanatik
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER