Gigi Becali (64 de ani) l-a ironizat pe Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, după ce acesta a anunțat măsuri dure împotriva suporterilor.
După ce a aflat că Csaba Asztalos a participat la derby-ul FCSB – Rapid, scor 3-1, și că a propus luarea unor sancțiuni dure împotriva suporterilor care apelează la scandări discriminatorii, Gigi Becali a răbufnit.
Latifundiarul din Pipera l-a acuzat pe Csaba Asztalos că vrea să ia măsuri împortiva formației roș-albastre ca „să îi dea campionatul lui CFR”.
Mai mult, patronul vicecampioanei României a transmis că nu este interesat de ceea ce decide Csaba Asztalos și că acesta „nu e niciun președinte al nimic”.
„Să facă Csaba ce vrea Csaba și să îi dea campionatul lui CFR. Să ne depuncteze el. Să facem toți ce zice Csaba. Du-te bă de aici, nu e niciun președinte la nimic, el e Csaba. Nu mai pot de Csaba, acum tremur de Csaba. Hai, zi-mi altceva că devin păcătos. Hai că îmi mai dă vreo amendă iar…
Dar mai trebuie puși și ei puțin la punct, pentru că prea multe mizerii fac și prea mult tupeu au acolo la ei în Ardeal. Îi spun: Csaba, stai cuminte, Csaba, că nu te bagă pe tine nimeni în seamă, Csaba”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.
Reacția latifundiarului din Pipera la adresa lui Csaba Asztalos a venit după ce președintele CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) a transmis că va propune luarea unor sancțiuni dure împotriva suporterilor după scandările rasiste de la meciul FCSB – Rapid, scor 3-1.
Mai mult, președintele CNCD a transmis că se poate ajunge la situația în care FCSB să joace meciurile fără spectatori din cauza comportamentul suporterilor.
„Sancțiunile sunt prea blânde, cu siguranță. Ar trebui să ajungem la situația în care meciurile să se joace fără spectatori, altă soluție nu există! Știu că sună foarte dur, cluburile ar suferi, dar, efectiv, nu poți să ieși pe stadion cu familia, cu copiii și să vezi aceste scandări sau să vezi un copil de 10 ani care să strige aceste lozinci într-o exuberanță din aceasta inconștientă! Cred că lucrurile n-o iau într-o direcție într-o bună”, a spus șeful CNCD, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER