Rapid a reușit un egal contra celor de la Universitatea Craiova, scor 2-2, după ce oltenii au condus cu 2-0.
În cadrul etapei cu numărul 18 din Superliga României, „Leii din Bănie” au deschis scorul prin Alexandru Creți și și-au dublat avantajul prin Ștefan Baiaram. Înaintea pauzei, Alexandru Crețu a redus din diferență, ca mai apoi Marko Dugandzic să stabilească egalitatea, dar și scorul final.
La finalul celor 90 de minute, Adrian Mutu și-a felicitat jucătorii pentru efortul depus, dar a ținut să vorbească și despre presiunea pe care Giuleștiul o pune pe umerii fotbaliștilor.
„Briliantul” a scos în evidență caracterul pe care elevii săi au avut-o, reușind să întoarcă scorul împotriva celor de la Universitatea Craiova.
„Am început timorați, s-a simțit din nou presiunea care este asupra noastră după înfrângerea din derby, din Cupă. Așa, tacit, era presiunea pusă de public pe noi să obținem un rezultat bun cu Universitatea Craiova. Cred că după primul gol al nostru am reintrat în joc. Am făcut o repriză a doua bună.
E normal că în momentul în care joci în fața unui public pretențios cum e al nostru să fim timorați. Cred că azi am arătat tărie de caracter, am terminat meciul în atac. Cred că a fost un meci spectaculos, așa cum trebuie să joace două echipe puternice.
E presiune foarte mare. E important să se călească, să crească, pentru că nu găsești pe multe stadioane ce e aici. Jocul greșeală așteaptă și e normal că dacă nu sunt execuții spectaculoase atunci golurile să vină din erori personale. Am avut o atitudine foarte bună, dacă jucăm în modul ăsta e greu să ne bată cineva.
E binevenită această pauză, că avem 6 jucători accidentați. Toți cei absenți pot să fie titulari în echipă. Albu este la doctor, o să vedem ce are. O să avem câteva zile libere și după o să facem antrenamente și o să ne punem la punct.
Când duci un ritm așa cum am dus noi cu Farul, cu FCSB. Deocamdată nu mă gândesc la amânarea meciului cu FC Brașov, o să văd ce lot avem. Cred că e bun un amical, putem da șanse și tinerilor sau celor care au jucat mai puțin.
Ioniță nu a fost foarte incisiv, dar atunci când s-a aprins, s-a văzut. Mi-a plăcut mult și Pănoiu, cred că e o nedreptate că nu e convocat la U21. Sefer nu a avut un meci strălucit, dar probabile și emoțiile convocării l-au făcut să nu fie sută la sută”, a spus Adrian Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER