Toni Petrea (47 de ani), antrenorul echipei Chindia Târgoviște, a anunțat că și-ar dori să îl transfere pe Florinel Coman, atacantul în vârstă de 24 de ani de la FCSB.
Fost antrenor la FCSB, Toni Petrea a rămas cu o impresie bună în ceea ce îl privește pe Florinel Coman, deși s-a vorbit despre viața nesportivă pe care o duce jucătorul roș-albaștrilor. Antrenorul neagă această informație.
Totodată, Toni Petrea a declarat că și-ar dori să îl mai antreneze pe Florinel Coman.
Totuși, antrenorul e conștient că echipa sa actuală nu și-l permite pe Florinel Coman.
De asemenea, Toni Petrea a explicat și situația delicată prin care a trecut Florinel Coman din cauza accidentărilor care l-au chinuit.
„Cu siguranță (n.r. l-ați relansa?). Cine nu și l-ar dori pe Florinel Coman? E un jucător valoros. Traversează o perioadă mai puțin fastă în cariera lui, dar fără discuții e un jucător foarte bun. Pentru că problemele medicale, cu accidentările, l-au tras în spate destul de mult.
Când ești accidentat o dată, când te accidentezi a doua oară. Ai o reținere, nu mai ești așa de convins că poți să faci anumite lucruri.
Însă calitatea și valoarea pe care le are sunt incontestabile. Fără discuții (n.r. să-l ia pe Coman). Dar nu cred că ne permitem să-l aducem la Chindia. Nu. Din ce știu eu, nu (n.r. viață extrasportivă proastă). De ceva timp are și un copilaș și nu cred așa ceva. E familist, nu cred că mai are alte preocupări.
Îl văd puțin neîncrezător în ceea ce poate să facă el. Cu siguranță că poate mai mult, dar depinde doar de el cum se pregătește și cât de mult își dorește să revină și trebuie să muncească cât mai mult. E un jucător încă tânăr din punctul meu de vedere și poate să revină în prim-plan. Totul pleacă de la încredere”, a spus Toni Petrea, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER