Postarea specială cu Leo Messi și Cristiano Ronaldo i-a inspirat și pe cei de la FC Argeș, care au publicat o fotografie inedită, în care apar Nicolae Dobrin și Florea Dumitrache.
„Victoria este o stare de spirit”, a scris clubul din Trivale pe Instagram, într-o tentativă de a copia celebra reclamă care a făcut furori în mediul online.
La aproximativ două ore de la postarea imaginii, nu mai puțin de 25 de milioane de fani au reacționat și au apreciat fotografia în care apar fotbaliștii care au împreună 12 „Baloane de Aur” câștigate.
Fanii lui FC Argeș au avut parte de o surpriză plăcută, din moment ce și-au adus aminte de marele Nicolae Dobrin, care pare că pregătește o tactică de joc alături de Florea Dumitrache, fostul său coleg de la naționala României.
„Înainte de Messi și Ronaldo, românii s-au îndrăgostit de Dobrin și Dumitrache. Da, victoria este o stare de spirit”, a fost postarea genială a celor de la FC Argeș, pe Instagram.
„În timpul liceului eram tot timpul la stadion, să-l văd pe Nea Gicu jucând. Am fost la meciul cu Valencia, l-am văzut cum a dat acel gol superb din lovitură liberă, tot timpul am fost prezent. Nu-mi vine să cred că au trecut 15 ani, chiar vorbeam cu doamna Gica înainte. Tot ce facem la clubul FC Argeș facem și cu gândul la Nea Gicu.
Atunci când echipa nu merge și suntem supărați, sunt convins că și dumnealui acolo sus este tot supărat. Ar fi fost de mare ajutor să fie alături de noi. Cred că prezența dumnealui în vestiar atunci când apar diverse lucruri negative ar fi făcut să le crape obrazul de rușine. Respectul nostru este atât de mare pentru el”, a spus Cristian Gentea, primarul din Pitești.
View this post on Instagram A post shared by FC Argeş (@fcarges1953)
A post shared by FC Argeş (@fcarges1953)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER