Fostul căpitan al Republicii Moldova, Ivan Testemițanu (48 de ani), a vorbit despre fotbalul din țara sa după ce România s-a impus cu 5-0 în amicalul de la Chișinău.
Echipa națională a României a profitat că, într-un final, a întâlnit un adversar de nivel inferior și nu a stat pe gânduri în meciul de pregătire de duminică. Elevii lui Edi Iordănescu nu au avut milă și au marcat ori de câte ori au putut în poarta vecinilor noștri.
Fostul căpitan al moldovenilor, Ivan Testemițanu, a vorbit despre problemele grave cu care se confruntă fotbalul din țara de peste Prut.
România s-a impus cu 5-0 în amicalul cu Moldova, iar Ivan Testemițanu a făcut o radiografiue severă a sportului-rege din țara vecină.
„M-am uitat la meci și m-am speriat. M-am așteptat la un rezultat mai bun, mă așteptam la un joc mai bun, mai calitativ din partea Moldovei. Eu cred că ei s-au străduit, dar calitatea individuală a jucătorilor români este mult mai mare. Au fructificat tot, au făcut tranziții corecte din apărare în atac, din atac în apărare. A fost o echipă solidă România. În prima repriză au jucat doi fundași centrali foarte tineri, care nu au în picioare niciun meci la echipele de club.
Calitatea și nivelul campionatului intern nu permit să avem fotbaliști de calitate. Jucătorii care au calitate și joacă în Europa, când vin în Moldova își pierd calitățile. La noi în Moldova este o problemă foarte mare. Foarte multe rezultate se hotărăsc prin birouri, nu pe terenul de fotbal. Concurența dispare, nu avem jucători de calitate. Au fost foarte multe scandaluri în ultimii 10 ani cu meciuri trucate. Aceasta este una din cauzele pentru care nu avem rezultate.
Eu personal, când lucram la Federația Moldovenească de Fotbal, am ajutat la arestarea unor persoane din mafia internațională care au încercat să trucheze meciuri la U21 și au încercat să se infiltreze în echipele din campionatul intern din Moldova, să facă bani prin meciuri trucate. Foarte mulți patroni care au fost prin Moldova au avut echipe ca Dacia (n.r Dacia Chișinău), acum Dinamo Auto. Ei hotărăsc prin meciuri trucate totul”, a declarat Ivan Testemițanu, potrivit GSP.
„Știți că la noi a fost scoasă legea ce reglementa numărul jucătorilor străini. Poți să aduci câți dorești acum. Bineînțeles că într-o țară cu nivel economic scăzut nu este benefic pentru jucătorii moldoveni acest lucru. Ei nu sunt promovați, dar bineînțeles că artificial nu poți promova niște jucători în fotbal. Dar până la urmă se aduc jucători de calitate scăzută în Moldova.
Nu vorbesc de Sheriff (n.r. Sheriff Tiraspol). Sheriff e în afara legii. Ei fac ce doresc, ei au comandat ca legea cu jucătorii străini să fie scoasă, ei au bani. Dpar cei de la Sheriff aduc jucători de calitate, s-a văzut asta în ultimul an, ultimii doi ani, dar restul echipelor nu au bani, sunt ajutate de Federație din punct de vedere financiar. Nu se face nimic pentru a promova un jucător tânăr din Republica Moldova.
Strategia Federației se concentrează acum pe futsal, minifotbal. Veteranii joacă acolo, jucători de peste 40 de ani. Problema e că Federația nu se gândește la fotbalul profesionist. La noi totul este comandat, este plătit. E un paradox, federația noastră de fotbal are cel mai bun buget dintre toate federațiile din țară, dar are rezultatele cele mai proaste”, a mai spus Testemițanu, potrivit aceleiași surse.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER