Vedeta lui PSG, Leo Messi, s-a întors la antrenamentele naționalei Argentinei și s-a pregătit normal alături de coechipierii săi, cu doar 24 de ore înaintea primei partide a Pumelor de la Cupa Mondială 2022 din Qatar, deși are încă glezna umflată.
Turneul final din Orientul Mijlociu ar putea reprezenta ultima apariție a fostului căpitan al Barcelonei la un Campionat Mondial.
Naționala Pumelor s-a pregătit în formație completă în Qatar, înaintea meciului de marți cu Arabia Saudită, primul de la CM2022.
Noutatea a fost reprezentată de revenirea superstarului Leo Messi, care s-a antrenat normal alături de restul coechipierilor săi, însă imaginea care a stârnit un adevărat șoc în mediul online a fost cea cu glezna umflată a căpitanului sud-americanilor.
În fotografia care s-a viralizat extrem de rapid poate fi observată inflamația pronunțată a gleznei lui Messi, dar acest lucru nu l-a împiedicat deloc pe veteranul PSG să își pună ghetele de fotbal și să intre la joc alături de conaționalii săi.
Conform informațiilor oficiale, Messi nu are nicio problemă medicală la gleznă, iar motivul pentru care s-a umflat atât de tare zona respectivă a piciorului este supraîncărcarea resimțită la nivelul mușchiului gambei.
Tocmai pentru a-l proteja pe Messi înaintea debutului Argentinei la CM2022 din Qatar, selecționerul Lionel Scaloni i-a oferit acestuia câteva zile în care căpitanul Pumelor s-a pregătit separat de restul coechipierilor săi.
Argentina va întâlni marți Arabia Saudită pe stadionul Lusail.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER