Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, și a vorbit despre Didier Deschamps (54 de ani), selecționerul Franței.
Franța, campioana mondială en-titre, debutează la Campionatul Mondial din Qatar în meciul cu Australia, programat marți, 22 noiembrie, de la ora 21:00.
Cu Didier Deschamps pe banca tehnică, dar și cu un lot mai valoros ce-i drept, Franța reușea, în urmă cu patru ani, să o învingă în finală pe Croația și să readucă în „Hexagon” Cupa Mondială.
Dinu Gheorghe a vorbit laudativ despre Didier Deschamps și este de părere că dacă francezul va reuși măcar calificarea în finala competiției din acest sezon atunci poate fi considerat unul dintre cei mai buni antrenori din ultimii 50 de ani.
„Dacă Franța câștigă titlul mondial, eu zic că Didier Deschamps este unul dintre cei mai importanți antrenori ai ultimilor ani. Dacă câștigă titlul mondial, a doua oară consecutiv, ar putea fi antrenorul ultimilor 50 de ani.
(n.r. E un antrenor mare sau a avut o echipă foarte puternică?) Acum vedem dacă rolul lui este important. Acum patru ani, în Rusia, a avut o echipă fantastică. Acum, văd că a mai schimbat, sunt mulți jucători noi care au venit. Dacă odată cu aceste schimbări reușește să câștige titlul mondial sau măcar să joace din nou finala, înseamnă că e antrenor mare”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Franța a rămas fără atacantul Karim Benzema și Didier Deschamps a explicat cum s-a accidentat starul lui Real Madrid, înainte de debutul la Campionatul Mondial: „Nu a fost într-un duel, era în joc. Totul era sub control, progresa la fel ca și Varane. Nici măcar nu a fost într-un sprint sau după un contact. Examinările au confirmat, din păcate, o leziune prea mare în raport cu perioada care ne așteaptă!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER