Giovanni Becali a vorbit despre situația lui Florinel Coman, fotbalistul pe care Adrian Mutu și l-ar dori la Rapid, unde urmărește titlul.
Echipa de lângă Podul Grant este pe loc de play-off în clasamentul din Superliga, dar șefii grupării din Giulești nu se mulțumesc cu o clasare onorabilă. Rapid va sărbători, în 2023, 100 de ani de la înființare, și toată suflarea alb-vișinie vrea să celebreze acest moment istoric cu trofeul de campion deasupra capului. Astfel, antrenorul Adrian Mutu caută variante pentru a întări lotul în această iarnă, iar printre cei pe care a recunoscut că i-a „ochit” se numără Denis Alibec și Florinel Coman.
Impresarul Giovanni Becali a vorbit despre situația celui de-al doilea, jucător pe care îl consideră departe de a putea fi catalogat drept un jucător terminat.
Giovanni Becali are în continuare încredere în Florinel Coman, care se află în atenția lui Adrian Mutu pentru un viitor transfer la Rapid. Impresarul îi transmite fotbalistului în vârstă de 24 de ani că trebuie să se ajute singur să se pună la punct din punct de vedere psihic, pentru a reveni la forma care l-a consacrat.
„Are 24 de ani, Coman nu e un jucător terminat. Un jucător terminat e la 32-33 de ani, când se accidentează şi iese din formă. Dar, la 25 de ani, Coman e în floarea vârstei.
Moralul trebuie să şi-l facă singur, dacă nu se ajută el singur, restul (n.r grupului) e greu să îl ajute. Va avea ocazii, nu e o problemă. Staţi liniştiţi! Dar asta depinde doar de el”, a declarat agentul de jucători Giovanni Becali, potrivit AS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER