Un fan prezent la Campionatul Mondial din Qatar a încercat să îi păcălească pe agenții de securitate și să introducă alcool pe stadion, însă nu i-a ieșit.
Având la purtător un binoclu, la prima vedere inofensiv, și cum alcoolul este interzis, fanul a venit cu o idee inedită la Cupa Mondială din Qatar.
Binoclul era de fapt un recipient în care putea introduce alcool pe stadion. Toată scenă a fost filmată și videoclipul a devenit viral.
Din imaginile respective, fanul pare a fi un susținător al echipei naționale a Mexicului, după felul în care este îmbrăcat.
Agentul de securitate s-a prins imediat și a mers cu binoclul la autoritățile prezente la stadion. Din gesturile pe care le face, fanul mexican pare să explice că și-a pus în binoclul respectiv dezinfectant de mâini.
„Hahahaha chiar este amuzant. Zâmbetul de la sfârșit”, „Nu, nu, nu, nu, prietene…”, „Hahaha. Îmi place cum agenții de securitate își dau seama de lucruri”, au fost câteva dintre reacțiile pe care le-a stârnit videoclipul.
„Nu cred că cineva ar fi depus atâta efort pentru a introduce pe ascuns un dezinfectant”, a mai notat un alt internaut.
Un astfel de „instrument” se vinde pe Amazon cu aproximativ 17 lire sterline și este prezentat drept un „accesoriu perfect pentru festival”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER