Constantin Budescu nu i-a uitat pe foștii colegi de la FCSB și a mărturisit că ține legătura și cu cei din staff-ul roș-albaștrilor.
Fotbalistul ajuns la Petrolul a dezvăluit că n-are regrete după a doua aventură de la FCSB, chiar dacă a semnat în 2021 un contract pe un an și jumătate.
Campion cu Astra lui Marius Șumudică, Constantin Budescu n-a câștigat vreun trofeu cu FCSB.
Constantin Budescu s-a despărțit fără prea mari probleme de FCSB și a mărturisit pentru ProSport că a rămas în relații bune cu cei de acolo. Elocvent este că Budescu a avut doar cuvinte de laudă pentru Darius Olaru.
„Mă știu cu majoritatea de la FCSB, inclusiv cu jucătorii de acolo, cu oamenii din staff. Vorbim când avem ocazia. Am rămas prieten cu toți cei pe care i-am cunoscut la echipele unde am fost. De ce să rămân cu un gust amar? Știam unde merg, ce fac și inclusiv ce o să fac, înainte să reziliez cu ei. Am vorbit de la început, chiar dacă am semnat pe un an și jumătate. Eu aveam clauză că pot pleca în orice perioadă de transferuri.
Eram conștient de ce am de făcut. Motivat am fost tot timpul, chiar dacă s-au mai spus alte lucruri la televizor (n.n. râde). În orice domeniu, nu doar în fotbal, dacă nu faci ceea ce îți place, nu iese ce îți dorești”, a spus Constantin Budescu, pentru ProSport.
În prima aventură de la FCSB, Constantin Budescu a marcat zece goluri pentru cei de la FCSB.
În acea perioadă, atacantul a prins play-off-ul Champions League cu Sporting Lisabona, dar și dubla cu italienii de la Lazio, din primăvara Europa League.
Revenit la FCSB, Budescu n-a mai avut evoluții excelente și a înscris un singur gol în campionat, în victoria roș-albaștrilor cu Chindia, scor 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER