Universitatea Craiova se duelează cu rivala FC U Craiova, azi, ora 19.00, în etapa a 19-a din Superliga, iar la partida de pe „Ion Oblemenco” se așteaptă un număr mare de spectatori.
Marcel Pușcaș, președintele formației FC U Craiova, a prefațat partida dintre cele două rivale din Bănie, iar oficialul echipei finanțate de Adrian Mititelu a dat o veste bună.
Acesta susține că se așteaptă la o atmosferă incendiară pe stadionul din Bănie, deoarece vor fi prezenți la derby-ul Universitatea Craiova – FC U Craiova 20 – 22.000 de spectatori.
„E un meci în care fiecare își dorește victoria. Sper să terminăm cu ghinionul și cu pasa proastă prin care trecem. Din ce am văzut, atmosfera este de încredere, și Nicolo, și jucătorii sunt mai încrezători. Depinde de atitudine, în primul rând.
Nouă ne-a picat bine perioada asta, au fost antrenamente multe și intense. Nici ei nu trec printr-o pasă fastă, au problemele lor și nu există echipă de neînvins. Sunt așteptați 20-22 de mii de spectatori. E un moment bun.
Chivulete ne-a mai arbitrat de vreo trei ori în acest sezon și n-am avut reproșuri la adresa lui, să vedem acum. Contează foarte mult acest meci, sunt convins că și pentru ei”, a spus Marcel Pușcaș, pentru Digisport.ro.
Stadionul „Ion Oblemenco” pe care va avea loc duelul dintre Universitatea Craiova și FC U Craiova are o capacitate de 30.944 de locuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER