A venit Moș Nicolae! „Bijuteria” de peste 200 de milioane de lei a Sibiului a fost inaugurată. „Municipalul”, gazda meciului România – Germania la nivel de tineret, în martie 2023

Redactor:
Ovidiu BOICA
A venit Moș Nicolae! „Bijuteria” de peste 200 de milioane de lei a Sibiului a fost inaugurată. „Municipalul”, gazda meciului România - Germania la nivel de tineret, în martie 2023
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arena din Parcul Sub Arini are o capacitate de 13.013 locuri. La inaugurarea de astăzi a fost prezentă Astrid Fodor, primarul Sibiului, Răzvan Burleanu – președintele Federației Române de Fotbal, iar din partea constructorului, firma CON-A, președintele Mircea Bulboacă. Pe dreptunghiul verde, jucătorii echipei din Superligă, FC Hermannstadt, și câteva sute de copii și juniori de la cluburile de profil din localitate au schimbat primele pase și s-au fotografiat pe noua bijuterie a Sibiului.

La aproape o sută de ani distanță de la darea sa în folosință, stadionul din Parcul Sub Arini a îmbrăcat o nouă față. Arena denumită la început, în 1927, „stadionul de educație fizică”, situat pe latura sudică a parcului, este acum una dintre cele mai moderne din România, o „bijuterie” care a fost inaugurată astăzi.

Modernizarea Stadionului „Municipal” a costat municipalitatea peste 200 de milioane de lei, dar fiecare leu în parte își merită investiția. Arena are acum puțin peste 13.000 de locuri și va putea găzdui inclusiv meciuri internaționale, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, prezent la inaugurare, oferind un „cadou” prețios, vestea că „Municipalul” va fi gazda meciului amical dintre reprezentativele de tineret ale României și Germaniei, pe 28 martie 2023.

A venit Moș Nicolae! „Bijuteria” de peste 200 de milioane de lei a Sibiului a fost inaugurată. „Municipalul”, gazda meciului România – Germania la nivel de tineret, în martie 2023

„Am finalizat lucrările de modernizare s Stadionului «Municipal» Sibiu, o investiție amplă, în valoare de 211 milioane de lei, finanțată exclusiv din bugetul local al Sibiului, deci fiecare sibian a contribuit financiar la realizarea lui. Acesta este un obiectiv necesar ți mult așteptat, completând portofoliul de lucrări pe care le finanțăm în educație, sănătate și infrastructura rutieră, pentru transportul public și pentru biciclete. Sibienii își doresc să facă sport și să vadă sport așa că, noi, ca administrație locală, investim în egală măsură și în acest domeniu precum și în obiective de timp liber, pentru ca Sibiul să fie un oraș în care se trăiește frumos”, a declarat Astrid Fodor, primarul Sibiului.

„Calitatea lucrărilor și modul excepțional în care a fost realizat stadionul se datorează, bineînțeles, constructorului, o companie sibiană de prim rang, o companie care are o vastă experiență în acest domeniu și nu numai. (…) Stadionul «Municipal» redevine astăzi cel mai important obiectiv sportiv din municipiul Sibiu. De fapt, ăsta a fost și scopul”, a mai spus primarul Astrid Fodor.

„Noi am lucrat în acest domeniu, am construit stadionul «Oblemenco» din Craiova, am construit stadioanele din Cluj și din Tg. Jiu și veneam cu destulă experiență, însă a construi acasă este cu totul altfel și asta ne-a încărcat de emoții și de responsabilitate față de sibieni și mai ales față de primărie și față de doamna primar Astrid Fodor. (…) Lucrurile, la început, nu păreau foarte compliate însă trebuie să vă spun că am traversat o perioadă extrem, extrem de grea, pandemie, pe urmă o creștere exagerată și nemaiîntâlnită de noi a prețurilor materialelor de construcții, urmată de o criză energetică, apoi războiul de la graniță, cu o perturbare majoră în aprovizionarea cu materiale de construcții. Trebuie să vă spun că anumite materiale care, în mod obișnuit, ne veneau în 6-8 săptămâni de la comandă, am ajuns să avem și nouă luni pentru a le primi. De aceea întreaga noastră echipă a fost mobilizată să găsească soluții”, a spus, la rândul său, managerul Con-A, Mircea Bulboacă.

Nu e doar pentru fotbal

Stadionul „Municipal” este destinat în principal fotbalului, dar sportul rege nu este singurul care va fi practicat aici. Arena oferă infrastructură pentru atletism și box, așa cum se întâmpla și în trecut.

Pe stadion este disponibilă o pistă de tartan cu patru culoare în lungime de 400 de metri, iar la subsolul tribunei a doua, cea dinspre parc, este amenajată sala de atletism, cu vestiare și grupuri sanitare proprii, care a fost transmisă în folosință gratuită Clubului Sportiv Școlar Șoimii.

„Municipalul” cuprinde, în Peluza Sud, la parter, șo obișnuita sală de box, care de asemenea are vestiare și grupuri sanitare proprii.

Sute de copii au testat gazonul și au făcut poze cu jucătorii lui Hermannstadt

„E o onoare din partea noastră, a Federației Române de Fotbal, din partea mea, să particip la asemenea evenimente. În jurul acestui sentiment se găsesc și foarte multe emoții. Emoții pentru că, în momentul în care pătrunzi pe un nou stadion, te gândești în mod automat la golurile memorabile care se vor marca pe acest stadion, te gândești la răsturnările de scor, te gândești la spectatorii fericiți la finalul unui joc, te gândești la pasiune și totodată la faptul că un asemenea stadion poate să contribuie, să fie o sursă de inspirație pentru un număr cât mai mare de copii, de băieți și fete să fie pe terenurile de sport. e aceea, vreau să felicit Primăria Municipiului Sibiu, pe doamna primar”, a spus președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

De altfel, oficialitățile prezente la acest eveniment au fost așteptate pe gazonul „Municipalului” de jucătorii și staff-ul echipei sibiene din Superligă, FC Hermannstadt, dar mai ales de câteva sute de copii și juniori, fete și băieți, de la cluburile de profil din localitate, care au schimbat primele pase pe noua suprafață de joc de un verde impecabil și care au profitat de moment pentru a se fotografia alături de jucătorii lui Marius Măldărășanu, primarul Sibiului, Astrid Fodor, sau președintele FRF, Răzvan Burleanu.

„Pentru noi, ca și federație, Sibiul reprezintă un oraș extrem de important pe harta fotbalului românesc. Ne uităm la istoria pe care-o aveți aici. Șoimii Sibiu, Inter Sibiu, continuând cu finala de Cupa României din 2018, cu FC Hermannstadt, care-a fost foarte, foarte aproape de câștigarea trofeului”, a mai spus Burleanu.

Cele mai noi dotări

Pe lângă vestiarele pentru sportivi, antrenori și chiar copiii de mingi, săli de masaj, cabinete medicale, săli de saună, sala de antrenament și cea de forță, stadionul include spații generoase și pentru reprezentanții mass-media, acestea însumând peste 3.500 de metri pătrați!

Este vorba despre o sală de conferințe, spații de lucru generoase, cu acces la WiFi, trei studiouri TV, sală pentru crainici, chiar și camere pentru machiaj.

La exterior, atât în cele două tribune, cât și în Peluza Nord și Peluza Sud, au fost create spații pentru amplasarea camerelor TV pentru transmisiuni.

Sistemul de broadcasting este precablat pe fibră optică, o dotare modernă și mai ales utilă pentru transmisiuni, iar pentru carele TV a fost rezervată o parcare în colțul dinspre str. Octavian Goga.

Nocturna asigură iluminarea impusă de cerințele standardului UEFA, astfel că arena va putea găzdui, așa cum am amintit mai devreme, și meciuri internaționale, atât la nivel de cluburi, cât și inter-țări.

În acest sens, la începutul anului viitor, la Sibiu vor sosi reprezentanți UEFA pentru omologările de rigoare, a mai anunțat președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Pentru iluminatul suprafeței de joc se vor utiliza proiectoare echipate cu lămpi cu LED. Aparatele utilizează fascicule luminoase foarte convergente care nu produc poluare luminoasă, consumul energetic fiind astfel redus.

Intensitatea luminii poate fi reglată din camera special amenajată astfel că se vor putea produce jocuri de lumini pentru a sărbători golurile echipei favorite, cum se întâmplă deja pe mai multe stadioane din România, cum este și cel al campioanei CFR Cluj-Napoca.

Tabele de marcaj impresionante

Tot la superlativ vorbim și despre cele două tabele de marcaj, full color. Monstruozitatea care străjuia de la înălțimile ei arena, situată înspre stada Octavian Goga, construită la Craiova, în anii ’80, este istorie. Noul „Municipal” are – așa cum am mai amintit – nu una, ci două tabele, de aproape nouă metri lățime și 4,8 metri înălțime, iar acestea vor putea afișa logo-uri grafice, animații și chiar vor putea prelua imagini live, adică vor putea oferi reluări ale celor mai importante faze din timpul unui meci, cu condiția ca acesta să fie televizat.

Tabelele sunt electronice, cu leduri cu EMC, asta înseamnă că au compatibilitate electromagnetică și sunt speciale pentru exterior, asigurând vizibilitate chiar și în lumina soarelui.

Stadionul poate găzdui și concerte

„Municipalul” nu este destinat exclusiv sportului, el putând găzdui și concerte de calibru mare, cu public numeros. În acest sens, a fost creat un regulament care prevede această posibilitate de închiriere, precum și tarifele aferente, inclusiv măsurile de protecție a gazonului și condițiile de desfășurare.

În plus, „Municipalul” este prevăzut și cu 21 de spații de alimentație publică, distribuite în toate ariile astfel: nouă la tribuna întâi, la primul etaj, patru la parterul tribunei a doua, iar la cele două peluze, cinci la etajul întâi al celei din sud și trei la parterul Peluzei Nord.

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

Ovidiu BOICA / Redactor
Și-a început cariera de jurnalist încă din clasa a X-a de liceu, la 16 ani. În 1997, a făcut parte din echipa care lansa pe piață cotidianul ProSport, în calitate de reporter pe județul Sibiu. Au urmat colaborări cu alte publicații naționale de sport, precum și o bogată activitate în ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×