ProSport a demarat un serial de șapte episoade dedicat participării tricolorilor la Cupa Mondială de fotbal.
A patra parte este dedicată Cupei Mondiale din 1970, prima la care România participă după Al Doilea Război Mondial.
Am pornit la acest drum la invitația Superbet și am cerut părerea unor oameni de valoare: fotbaliști, istorici, statisticieni și cineaști.
Au vorbit despre acei ani, special pentru acest episod, fostul fotbalist Rică Răducanu, dar și jurnalistul și statisticanul Răzvan Toma. O temă de discuție a fost lipsa de pe gazon a lui Nicolae Dobrin. Care au fost motivele acestei decizii?
Campionatul Mondial de Fotbal 1970 a fost cea de-a noua ediție a celei mai importante competiții la care participă echipe naționale de fotbal din toată lumea, ediție ce s-a desfășurat în Mexic, care a fost aleasă drept țară gazdă de către FIFA în octombrie 1964.
Campionatul Mondial de Fotbal din 1970 a fost primul găzduit de o țară din America de Nord și primul care a fost organizat în afara Europei și a Americii de Sud. Într-un meci în care jucau două campioane mondiale, finala a fost câștigată de echipa Braziliei, care a învins echipa Italiei cu scorul de 4-1. După ce a câștigat a treia oară Campionatul Mondial de Fotbal, Braziliei i-a fost permis să păstreze permanent Trofeul Jules Rimet.
Din lotul selecţionatei române au făcut parte 22 de jucători: portari – Necula Răducanu, Stere Adamache şi Gheorghe Gornea, fundaşi – Ludovic Sătmăreanu, Nicolae Lupescu, Mihai Mocanu, Cornel Dinu, Dan Coe, Mihai Ivăncescu, Augustin Deleanu şi Niculae Pescaru, mijlocaşi – Emerich Dembrovschi, Nicolae Dobrin, Radu Nunweiller, Vasile Gherghely, Ion Dumitru şi Alexandru Neagu şi atacanţii Florea Dumitrache, Mircea Lucescu, Gheorghe Tătaru, Marin Tufan şi Flavius Domide.
Tricolorii au obţinut o victorie, 2-1 cu Cehoslovacia, au pierdut la limită, 0-1 în faţa Angliei, campioana mondială en titre, dar şi în meciul cu Brazilia (2-3), viitoare campioană mondială.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER