Florentin Matei, fotbalistul lui UTA Arad, și-a ales favorita de la Campionatul Mondial din Qatar 2022.
Argentina, echipa favorită a lui Florentin Matei, s-a calificat în finala Campionatului Mondial, iar fotbalistul trecut pe la FCSB și Astra Giurgiu crede că cealaltă finalistă va fi Franța.
Echipa națională a Franței se duelează cu Maroc, azi, ora 21.00, pentru un loc în finala Campionatului Mondial din Qatar, iar Florentin Matei nu crede că magrebienii vor produce din nou surpriza.
Totodată, fotbalistul de la UTA Arad a dezvăluit că își dorește ca Argentina să câștige marele trofeu pentru Leo Messi.
„Mi-aș fi dorit ca Messi să câștige acest Mondial. M-a surprins Croația că a eliminat Brazilia, dar în semifinale îi era greu să treacă de Argentina. La Mondialul trecut mă cunoșteam cu doi jucători care au fost colegi cu mine la Rijeka, dar din actualul lot nu mai știu pe nimeni.
Mă aștept să nu mai fie nicio surpriză la Franța – Maroc. Mi-aș dori să văd o finală frumoasă între Argentina și Franța. Argentina a fost favorita mea încă de la început. Pentru Messi că sunt fanul lui și mi-aș dori să câștige acest turneu, a tras echipa după el”, a spus Florentin Matei pentru ProSport LIVE.
Argentina a trecut de Croația în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar, scor 3-0, după golurile marcate de Leo Messi (min. 34 pen.) și Julian Alvarez (min. 39 și 69).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER