Meciul dintre Franța și Maroc din semifinalele Campionatului Mondial din Qatar nu a fost lipsit de erorile de arbitraj, chiar dacă turneul final beneficiază de sistemul VAR.
Franța și Maroc s-au duelat în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar, iar în minutul 27 al partidei de pe stadionul „Al Bayt” din Al Khor a avu loc un moment controversat.
Marocanii au cerut lovitură de la 11 metri în minutul 27, la 0-1 pentru Franța, la o fază în care Sofiane Boufal a fost avertizat cu cartonașul galben pentru fault în atac.
În careu echipei naționale a Franței, Theo Hernandez, marcatorul primului gol al selecționatei lui Didier Deschamps, a preluat de lângă Boufal, apoi a căzut după ce s-a dezechilibrat. Pe reluări arată faptul că magrebianul și-a ferit adversarul, care, mai apoi, l-a accidentat, în cădere, cu dreptul.
Arbitrul delegat la semifinala dintre Franța și Maroc, Cesar Ramos, a dictat fault în atac și i-a arătat lui Boufal cartonașul galben, iar decizia nu a fost întoarsă de arbitrii aflați în camera VAR.
Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru internațional, a analizat faza la care jucătorii echipei naționale a Marocului au solicitat lovitură de la 11 metri. „După ce joacă mingea, jucătorul Franței își lovește adeversarul. E penalty”, a spus fostul arbitru pentru GSP.ro.
Perez Burrull, fostul arbitru spaniol, a analizat și el faza în care au fost implicați Boufal și Theo Hernandez. „E o fază confuză, dar e mai degrabă penalty”.
Nici microbiștii nu au rezistat și au reacționat pe rețelele de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER