Un fan al echipei Farul, la doar 9 ani, I-a scris lui Moș Crăciun că își dorește ca echipa pregătită de Gică Hagi să devină campioană, iar acum i-a întâlnit pe jucătorii echipei favorite.
Denis Andrei Bașturea este din București, știe fiecare cântec al galeriei de la malul mării și își susține în dese rânduri favoriții și de la stadion
Denis Alibec, fotbalistul favorit al micuțului, i-a oferit din partea clubului un echipament complet de joc inscripționat cu numele internaționalului român.
Puștiul a fost vizibil emoționat de surpriză și a răspuns la câteva întrebări.
„Îmi plac Alibec, KIki și Torje. Sunt fotbaliștii mei preferați”, a declarat Denis Andrei Bașturea, care a fredonat unul dintre cântecele galeriei fariste.
Farul joacă vineri seară, în deplasare, cu FC Voluntari, ultimul meci al anului 2022 pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi.
FC Hermannstadt a surclasat liderul Superligii de fotbal, Farul Constanţa, cu scorul de 4-0 (1-0), în ultima rundă, în etapa a 20-a, la inaugurarea noului stadion Municipal din Sibiu.
Silviu Balaure (2, 54), Valentin Buhăcianu (71 – penalty) şi Petrişor Petrescu (90+4 – penalty) au marcat golurile echipei de pe Cibin, într-un meci în care fiecare formaţie a avut câte un jucător eliminat. Mihai Popescu (Farul, 66) şi Saeed Issah (FC Hermannstadt, 76) au primit cartonaşe roşii, după consultarea VAR-ului, pentru faulturi dure la Daniel Paraschiv, respectiv Romario Benzar.
Farul Constanța, care venea după 8-0 cu FC Botoşani în campionat, a pierdut doar al doilea său meci din acest campionat (3-4 cu Universitatea Craiova, în etapa a 9-a). Farul venea după zece etape fără înfrângere, opt victorii şi două egaluri. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi avea cea mai bună apărare din campionat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER