Bianca Ghelber este un nume care se impune de la an la an. Atletismul reîncepe să respire și să dea semne că putem reveni acolo unde am fost. Este totuși sportul unde avem un palmares deosebit la Jocurile Olimpice.
Primele medalii olimpice: Lia Manoliu (bronz) şi Iolanda Balaş (aur), la Roma în 1960. În total, au fost obţinute 35 de medalii la JO: 11 de aur, 14 de argint, 10 de bronz.
În ultima perioadă performanțele au lipsit. Ne împăcasem cu gândul că poate acest sport nu va mai produce talente și medalii. Însă anul acesta pare că s-a produs un reviriment.
Marea performeră a acestui sport în 2022 a fost Bianca Ghelber, care la 32 de ani împliniți, la mijlocul lui august, a cucerit medalia de aur, în finala probei de aruncarea ciocanului, la Campionatul European de la Munchen.
Clasată pe poziția a şasea la JO de la Tokyo, anul trecut, s-a impus acum în finala din Germania cu 72,72 metri, devansându-le pe poloneza Ewa Rozanska, 72,12 m, şi pe italianca Sara Fantini, 71,58 m.
Din 2009 până în 2021 a fost neînvinsă în întrecerile naționale, iar în competițiile internaționale a fost în top la vârsta junioratului. A fost desemnată de două ori cea mai bună atletă a României
Între anii 2005 și 2008, a cucerit patru titluri de campioană mondială la junioare, iar între 2007 și 2011, atât la juniori cât și la tineret, a urcat de cinci ori pe prima treaptă a podiumului european.
„Într-adevăr, a fost cel mai bun an din cariera mea. Acest titlu european mi-a încununat toată munca mea de o viață. A fost foarte multă muncă și mulți ani în spate, în care eu m-am pregătit pentru acest Campionat European. Au fost foarte multe sacrificii pe care le-am făcut.
Au fost momente când mi-a fost greu. Nu am avut unde să arunc. Când am stat în Snagov, am făcut naveta la București și tot așa. Dar asta nu mai contează când urci pe podium și îți cântă imnul României”, a declarat Monica Ghelber pentru ProSport.
Bianca Ghelber este prima campioană europeană la atletism după 2002, când Ionela Tîrlea a câştigat, tot la Munchen, titlul european la 400 metri garduri.
În 1998, la Budapesta, actuala antrenoare a Biancăi, Mihaela Melinte, se urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, tot la aruncarea ciocanului.
Bianca a devenit mamă la doar 24 de ani, are o fetiță de opt ani. Sportiva a fost nevoită să se retragă o perioadă pentru a naște. Ulterior, ca mamă a făcut nenumărate sacrificii pentru a nu renunța la cariera sportivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER