Născut și crescut în zona Botoșani, într-o zonă a țării unde tradițiile sărbătorilor de iarnă au rămas neștirbite, Alin Alexuc, cel mai valoros luptător român al momentului, nu va putea uita vreodată sărbătorile Crăciunului petrecute la el acasă.
De-a lungul numeroșilor ani de colindat Alin și-a pus în tolba amintirilor momente de neuitat : „Într-un an îmi aduc aminte că nu aveam blană de urs. Așa că am găsit o soluție. Pur și simplu mi-am improvizat una. Am tăiat o haină de blană a mamei. Nu vă imaginați ce a ieșit când mama a realizat că-i lipsește haina”.
Alin Alexuc a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de lupte greco-romane de la Belgrad.
În fiecare an, de când face lupte greco romane de înaltă performanță, luna ianuarie este cea mai grea pentru Alin Alexuc. „Atunci urc la pregătire la Piatra Arsă. Sunt zile în care simt că nu mai pot. Dar merg mai departe. În clipele alea grele de antrenament mă gândesc doar că voi prinde acel mult râvnit podium olimpic. Pentru asta dau totul în pregătire”, a precizat Alexuc.
„La noi în zonă Crăciunul înseamnă o pregătire temeinică mai ales dacă faci parte din”banda de colindători. Pregătim urătorii, ce colinde să cântăm sau ce urări să transmitem. Un rol important în bandă îl are cel care îmbracă blana ursului. Și asta pentru că dacă banda noastră de colindători întâlnește o altă bandă atunci se naște o luptă directă între urșii celor doua cete. Ursul câștigător ia drept trofeu capul de urs ale bandei adverse. E, cum eu eram mai bine făcut, încă de mic, mie îmi revenea misiunea să îmbrac blana de urs. Când se pornea trânta, era ca la lupte. Nu că mă laud, dar cam de fiecare dată am avut câștig de cauză”, povestește amuzat Alin, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de seniori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER