Victor Pițurcă (66 de ani) a fost selecționerul României în trei perioade diferite, iar acum a analizat naționala condusă de Edi Iordănescu.
Fostul selecționer recunoaște că nu e impresionat de evoluția tricolorilor sub comanda lui Edi Iordănescu și îi transmite acestuia că Elveția, naționala cu care, teoretic, ne luptăm pentru locul 1 în grupa pentru calificarea la EURO 2024, nu e o forță mondială precum Argentina sau Brazilia.
„Nu am văzut nimic deosebit (n.r. la naţionala lui Edi Iordănescu), absolut nimic, din contră. Nu văd jucătorii că joacă cu ambiţia jucătorilor argentinieni. Argentinianul e născut să joace aşa, au un fotbal spectaculos, dar când intră în teren… luptă pe viaţă şi pe moarte.
Au venit antrenori tineri, fără experienţă. Mă refer la nivelul ăsta, la echipele de club au lucrat şi e cu totul altceva. La un eşec, semi eşec, au găsit de cuviinţă să schimbe configurarea echipei. Poate au greşit la primul meci, au gândit că e nevoie de alţi jucători şi de aici s-a derulat lucrul ăsta, din care naţionala a avut numai de pierdut”, a declarat Victor Pițurcă la Orange Sport.
Victor Pițurcă a vorbit și despre analiza făcută de Edi Iordănescu naționalei Elveției la Campionatul Mondial din Qatar, când a zis că e greu să ne luptăm pentru locul 1 în grupă cu ei.
„El trebuia să spună din prima acest lucru, nu când s-a întors din Qatar. Ce crede el în mintea lui? Că Elveţia e o echipă mai slabă decât a văzut-o el acum la turneu? Elveţia e o echipă puternică, bună, dar nu una de care să îţi fie teamă, frică. Nu e nici Brazilia, nu e nici Franţa, nici Argentina, să fie foarte clar.
E o echipă de valoare medie, dacă e să o comparăm cu aceste mari puteri, pentru noi e clar că e o echipă foarte bună, pentru că noi nu mai putem învinge nici echipe mult mai mici ca Elveţia”, a adăugat Victor Piţurcă.
25 martie 2023
28 martie 2023
16 iunie 2023
19 iunie 2023
9 septembrie 2023
12 septembrie 2023
12 octombrie 2023
15 octombrie 2023
18 noiembrie 2023
21 noiembrie 2023
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER