Martina Navratilova, legendara jucătoare de tenis care a cucerit 18 titluri de Grand Slam, are cuvinte dure la adresa milionarului Andrew Tate, arestat preventiv de DIICOT împreună cu fratele său.
Andrew Tate, fost kickboxer profesionist, a scos-o din sărite pe Martina Navratilova cu puțin timp înainte ca personajul controversat să fie ridicat de polițiștii români în cursul zilei de joi.
DIICOT aa pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar în care se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Dosarul a fost deschis în luna aprilie după ce ambasada Statelor Unite ale Americii de la București a reclamat că o tânără cu cetăţenie americană ar fi sechestrată la vila celor doi frați, Andrew Tate şi Tristan Tate.
În timp ce Andrew Tate se confruntă cu acuzații grave în România, controversatul milionar este implicat într-un scandal uriaș și în mediul online. După ce Tate a intrat într-o dispută cu activista de mediu Greta Thunberg, legendara tenismenă Martina Navratilova l-a jignit pe britanic, numindu-l „ratat și idiot”, pe Twitter. Scandalul dintre Andrew Tate și Greta Thunberg a izbucnit după ce bărbatul i-a adresat un mesaj suedezei, scriindu-i acesteia că are 33 de mașini și acesta „este doar începutul”.
„Te rog să îmi furnizezi o adresă de email să îți pot trimite o listă completă a colecției mele de mașini și a emisiilor lor respective enorme”, a spus Tate. Acesta a făcut o altă ironie în momentul în care a cumpărat mai multe cutii de pizza de la un restaurant din România: „Vă rog să va asigurați că aceste cutii nu sunt reciclate”, a adăugat el. După arestarea sa, Greta Thunberg nu a ratat ocazia de a-l ironiza la rândul ei pe Andrew Tate: „Asta se întâmplă când nu îți reciclezi cutiile de pizza”, a scris ecologista suedeză.
Once a prick…etc https://t.co/FWaze6OxDw — Martina Navratilova (@Martina) December 28, 2022
Once a prick…etc https://t.co/FWaze6OxDw
— Martina Navratilova (@Martina) December 28, 2022
Andrew Tate a fost reținut de DIICOT împreună cu alte două persoane, într-un dosar în care se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol: „În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2021, 4 suspecţi (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane. Persoanele vătămate au fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy).
Acestea au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER