Mihai Teja, fost antrenor la FCSB, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre problema antrenorilor fără Licență Pro.
Fost antrenor la U Cluj, Dinamo, Pandurii, Gaz Metan, FCSB, Poli Iași, FC Voluntari și FC Botoșani, Mihai Teja este posesor al Licenței Pro și consideră firesc ca antrenorii să aibă această calificare.
Mihai Teja a vorbit despre importanța Licenței Pro în cariera unui antrenor, dar în același timp a explicat că un antrenor poate fi foarte valoros și fără să dețină această calitate.
„E destul de greu să vorbesc despre colegii mei și să vorbesc despre fiecare… Așa cum există și la carnetul de conducere, când conduci mașina, trebuie să ai un carnet, să ai o școală ca să poți să citești niște lucruri, să știi dacă faci dreapta sau dacă faci stânga, dacă ai cedează și așa mai departe. La fel ca peste tot. Ca să poți să practici meseria pe care vrei să o practici, cred că ar trebui să ai o diplomă sau ceva. Dar, cu siguranță, întotdeauna au fost excepții de la regulă și tot timpul s-au întâmplat anumite lucruri care au fost contrariul regulilor normal.
Deci, sigur, cred că valoarea incontestabilă a anumitor antrenori sau a acelor care au dovedit, chiar dacă nu au licență, că sunt niște antrenori foarte buni, valoarea există și va fi tot timpul. Singura condiție este să se pună la punct cu această diplomă pe care fiecare dintre antrenorii care antrenează în Liga 1 trebuie să o aibă și, normal, și în Europa, ca să poți să fii în regulă cu toate aceste lucruri.
Este clar că această meserie depinde de charismă. Ca să fii antrenor trebuie să ai charismă, trebuie să ai foarte multe lucruri pozitive, nu numai să te duci să antrenezi pe teren sau să știi să faci antrenament. Psihologic, pedagogic, sunt foarte mulți factori pe care trebuie să îi ai și atunci vedem calitatea unui antrenor chiar și fără licență”, a spus Mihai Teja, la ProSport Live.
„Este clar, după câștigarea Campionatului Mondial, Messi (n.r. este cel mai bun jucător all time). E foarte greu (n.r. să compari cu Maradona și Pele), pentru că e o distanță foarte mare de ani, de perioade și se juca altceva atunci. Pele a fost un jucător excepțional. Cei care l-au prins jucând au rămas cu nostalgia. Noi trăim o altă perioadă. Noi suntem contemporani cu Messi. L-am prins și pe Maradona un pic, chiar în 86, atunci când a câștigat Campionatul Mondial” – Mihai Teja
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER