Gicu Grozav, atacantul în vârstă de 32 de ani de la Petrolul Ploiești, s-a declarat surprins de alegerea lui Gabi Tamaș, fundașul central în vârstă de 39 de ani, de a semna cu Concordia Chiajna, în Liga 2.
În cursul zilei de luni, Gabi Tamaș a fost prezentat oficial la Concordia Chiajna, echipa de pe locul 9 în clasamentul din Liga 2.
Această decizie l-a surprins pe Gicu Grozav, fostul coleg de la Petrolul Ploiești al fundașului care se apropie de vârsta de 40 de ani.
Gicu Grozav este de părere că Gabi Tamaș ar mai fi putut să joace la nivelul primei ligi din România și chiar se aștepta ca acesta să semneze din nou cu FC Voluntari.
„E o noutate că a semnat Tamaș. Chiar ieri vorbeam cu Budi despre asta, vedeam ceva despre Brașov sau Voluntari. Mă bucur pentru el. Chiar îmi doream să îl mai văd jucând. Este un fotbalist foarte bun, și, pentru mine, și un caracter ok, îmi e prieten. Sper să fie sănătos și să aibă multă baftă. Mă așteptam să vină la o echipă din Liga 1. Are o mare valoare, dar este alegerea lui, îi doresc tot ce e mai bun”, a spus Gicu Grozav, potrivit Digi Sport.
Cotat la 250 de mii de euro de către Transfermarkt, Gabi Tamaș a jucat 13 meciuri pentru Petrolul Ploiești în acest sezon din Superliga, reușind să înscrie și două goluri.
În stagiunea precedentă, fundașul central a bifat 35 de partide în Superliga, pentru FC Voluntari, reușind să înscrie un gol.
Gabi Tamaș s-a arătat plăcut surprins de condițiile pe care le-a găsit la Concordia Chiajna, făcând referire în special la baza sportivă a ilfovenilor.
„Am semnat cu Chiajna, în primul rând datorită prieteniei cu președintele Tănase. La Chiajna am găsit normalitate, un club la care nu există o oră întârziere la salarii. De când m-am întors în țară nu a fost club care să fie la zi cu salariile, niciodată nu am luat banii lunar!
Apoi, ce bază sportivă am găsit la Chiajna m-am crucit! Este una extraordinară, aș spune în primele cinci din țară, după baza celor de la FCSB de la Berceni, Farul, FCU Craiova și U Craiova. Totul la superlativ. Toate acestea m-au convins să semnez cu Chiajna”, a spus Gabi Tamaș, pentru Liga2.ProSport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER