Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost prezent marți dimineață la testele fizice ale arbitrilor organizate de către Federația Română de Fotbal la Buftea.
Istvan Kovacs, arbitrul român în vârstă de 38 de ani originar din Carei, a fost doar rezervă la Campionatul Mondial din Qatar, în nu mai puțin de opt partide.
Deși nu a apucat să arbitreze vreun meci la cea mai așteptată competiție din lume, Istvan Kovacs s-a întors în România cu bonusuri în valoare de 90 de mii de euro.
În ciuda faptului că Istvan Kovacs nu a primit șansa să se facă remarcat, Kyros Vassaras consideră că prezența lui la Campionatul Mondial din Qatar reprezintă un succes pentru România.
„Nimeni nu a ştiut ce arbitri vor arbitra acolo. La Mondial merg cei mai buni arbitri din lume, cei mai buni arbitri din Europa, iar trioul nostru a fost acolo, iar asta e un succes. Nu sunt dezamăgit, pentru că să fii în cea mai mare competiţie a lumii e un succes”, a spus Kyros Vassaras, la testarea arbitrilor de la Buftea.
Kyros Vassaras a fost prezent la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, unde au avut loc testele fizice ale arbitrilor.
Istvan Kovacs a fost învoit de la aceste teste, pentru că a fost invitat să participe la ediția cu numărul 25 a Cupei Națiunilor din Golf, în perioada 6-19 ianuarie 2023.
Acesta se află în Iraq, alături de asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. La competiția respectivă, participă echipele naționale din Iraq, Oman, Yemen, Arabia Saudit, Bahrain, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite.
De asemenea, Iuliana Demetrescu a absentat de la aceste teste fizice, pentru că arbitrează la Cupa Mondială de Fotbal Feminin din 2023, având-o ca asistent pe Mihaela Țepușă.
La testele fizice, a fost prezent și Ovidiu Hațegan, arbitrul român în vârstă de 42 de ani, care a suferit un infarct miocardic în luna martie a anului recent încheiat. Acesta speră să revină pe terenul de fotbal spre finalul actualului sezon din Superliga.
„În momentul de față, sunt foarte bine. Testele medicale sunt chiar peste așteptările mele și ale medicilor, dar o iau încetișor. De asta am și venit astăzi, am dat doar o parte din teste, am vrut din nou să fiu alături de colegi, un sentiment extrem de plăcut. Chiar de dimineață, înainte să vin, mi-am luat ghetele pe care nu le-am mai încălțat de nouă luni și ceva. E prima dată de când am avut ultimul meci. Am avut niște trăiri intense și la fel și când am luat maioul cu numărul. M-am bucurat, sincer.
După ce am ieșit din sala de operație, mi-am setat anumite lucruri. Unul dintre ele: să mă bucur de fiecare moment al vieții mele. Nu am nicio teamă, indiferent ce se întâmplă, pentru că din acest moment, fiecare zi e un bonus pentru mine. Dorința mea este să mă reîntorc pe teren. Asta o să vedem dacă se va mai realiza sau nu. Deocamdată, sunt în grafic.
(n.r. Există o speranță să revină pe final de campionat) În mod normal, da, dacă totul merge ok, dar aici Dumnezeu o să hotărască și o să vedem. Nu vreau să mă întorc doar de dragul de a mă întoarce. Vreau să mă întorc la cel mai înalt nivel. Dacă nu o să pot face acest lucru, evident că nu o să o fac doar de dragul de a fi pe teren”, a spus Ovidiu Hațegan, la testarea arbitrilor de la Buftea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER