Sorana Cîrstea, întâlnire tensionată la Australian Open: „Acum ce mai vrei?” Cine sunt adversarele româncelor din primul tur

Sorana Cîrstea, întâlnire tensionată la Australian Open: „Acum ce mai vrei?
  • Publicat:
  • Actualizat:

S-a stras la sorți tabloul principal de la Australian Open 2023, iar Sorana Cîrstea (România, 43 WTA) va avea parte de o înâlnire tensionată în runda inaugurală. Irina Begu (28 WTA), Ana Bogdan (61 WTA), Jaqueline Cristian (143 WTA) și Patricia Țig (790 WTA) și-au aflat și ele adversarele.

Sorana Cîrstea se va duela cu Yulia Putintseva (Kazahstan, 51 WTA) la debutul în turneul de Grand Slam de la Australian Open, programat în perioada 16 – 29 ianuarie. Cîrstea și Putintseva au avut clinciuri în trecut, astfel că meciul de la Melbourne se anunță de foc.

Sorana Cîrstea, întâlnire tensionată la Australian Open: „Acum ce mai vrei?”

Sorana Cîrstea va juca în primul tur la Australian Open contra Yuliei Putintseva, cea care a scos-o din sărite pe româncă la un meci disputat la Nurnberg, în anul 2017, scor 6-3, 3-6, 6-4. Kazaha i-a transmis arbitrului că s-a întunecat şi nu mai vede bine. Rugată să continue să joace, Yulia a refuzat iniţial şi a cerut intervenţia medicului. Fluierată de public, Putintseva a enervat-o şi pe Sorana, care i-a strigat: „Acum ce mai vrei?”.

Putintseva este recunoscută pentru ieșirile ei în decor, primind numeroase amenzi la turneele de tenis. Ea a fost acuzată de cehoaica Barbora Strycova că i-a strâns mâna neobișnuit de puternic la fileu, după o discuție aprinsă. Nici antrenorul Yuliei nu a scăpat neșifonat, acesta fiind înjurat de sportivă în timpul unei sesiuni de on-court coaching.

Scorul întâlnirilor directe dintre Sorana Cîrstea și Yulia Putintseva este de partea jucătoarei din Kazahstan, care și-a adjudecat trei dintre cele cinci partide disputate contra româncei.

Cine sunt adversarele româncelor din primul tur

Irina Begu, singura sportivă din România aflată pe lista capilor de serie la Australian Open, se va duela în primul tur cu Saisai Zheng din China, în timp ce Ana Bogdan se va lupta cu Anna Bondar (Ungaria, 79 WTA) pentru un loc în runda a doua.

Jaqueline Cristian va avea o misiune infernală, înfruntând-o pe Jessica Pegula (SUA), a treia favorită a turneului, iar Patricia Țig se va duela cu Shuai Zhang (China, cap de serie 23). Atât Cristian, cât și Țig s-au folosit de clasamentul protejat pentru a intra pe tabloul principal de la Australian Open, ambele fiind accidentate anul trecut.

Simona Halep (12 WTA), cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România, nu a fost primită la Australian Open, din cauza suspendării pentru dopaj. Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat la turneul de la US Open 2022.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×