UPDATE: Rapid a pierdut meciul cu Sigma Olomouc, cu scorul de 0-2, după golurile marcate de către Chytil, în minutul 23, respectiv Vit Benes, în minutul 66. A fost ultima partidă disputată de către giuleșteni în cantonamentul din Antalya.
Rapid se pregătește de revenirea în România, însă înainte de plecarea spre țară a avut programat amicalul cu SK Sigma Olomouc.
Partida amicală dintre Rapid și echipa care ocupă locul patru în Cehia era programată la ora 14.00, însă duelul cu SK Sigma Olomouc a început cu aproape 40 de minute de întârziere deoarece Adrian Mutu a vrut să anuleze partida.
Deranjat de modul în care se prezenta suprafața de joc de la terenul din baza S&B Sports Organisation din Antalya, Turcia, Adi Mutu a vrut ca duelul cu SK Sigma Olomouc să nu mai aibă loc, deoarece nu a dorit ca jucătorii săi să se accidenteze.
În cele din urmă, după lungi discuții, organizatorii au mutat partida amicală pe alt teren al bazei S&B Sports Organisation și Adi Mutu a acceptat ca meciul cu formația din Cehia să aibă loc.
E ultimul meci din acest cantonament, nu putem risca să jucăm pe așa gazon. Jucătorii sunt încărcați, mai bine nu mai joc decât să joc pe așa ceva și să riscăm accidentări. Facem un antrenament și gata”, a declarat Adi Mutu înaintea meciului cu Sigma Olomouc, conform GSP.ro.
Primul „11” al Rapidului: Moldovan – Onea, Săpunaru, P. Iacob, Fl. Ștefan – Kait, Ciobanu, Emmers – Al. Ioniță II, Dugandzic, Pănoiu
Rezervele lui Adi Mutu: C. Sandu, Crepulja, Ignat, Sefer, Costache, Jr. Morais, Dr. Grigore, Al. Albu, Al Crivac, G. Gheorghe, Al. Stan, Bădescu, Luckassen, Cl. Belu, Drăghia, Ungureanu
Formația din Giulești va juca primul meci oficial din anul 2023 pe 20 ianuarie, pe stadionul din Giulșeti, cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, ora 20.00, în etapa 22 din Superliga. Partida va fi transmisă la TV de Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport, iar cele mai importante faze vor fi Live Video Online pe www.prosport.ro.
Rapid a încheiat anul 2022 pe locul patru în clasamentul din Superliga, cu 38 de puncte, la egalitate cu FCSB și Universitatea Craiova, însă roș-albaștrii au un golaveraj mai bun decât giuleștenii. Echipa condusă de Adi Mutu are 11 victorii, cinci rezultate de egalitate și cinci înfrângeri în cele 21 de meciuri jucate în prima parte a ediției actuale din Superliga și se află la șapte puncte în spatele liderului Farul Constanța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER