CSM București a dat recital în Liga Campionilor și a bătut-o cu 40-31 pe Odense, astfel că se poate gândi deja la sferturile acestei competiții. Ar fi ultimul hop înaintea Final Four-ului de la Budapesta.
CSM București joacă tot mai bine în Europa, acolo unde obiectivul este prezența în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta. Sâmbătă, într-o Sală Polivalentă plină, vicecampioana României a câștiga clar cu una dintre cele mai bune echipă din grupă. A fost 40-31 cu Odesen, iar CSM București a bifat a noua victorie în grupă.
Odense a dat semne doar în primele minute că poate să pună probleme la București. Apoi, echipa noastră s-a desprins și a marcat pe bandă rulantă, iar la pauză scorul a fost 22-11.
Cu Neagu într-o formă de zile mari, jucătoare care a marcat din toate pozițiile, CSM București a ajuns la 30 de goluri încă din minutul 43.
Au marcat pentru CSM București: Neagu – 10, Pintea – 6, Omoregie – 6, Dembele – 4, Sudakova – 3, Alivodic – 3, Aune – 3, Mihai – 2, Dindiligan – 1, Gogîrlă – 1, Arntzen – 1.
După 11 etape, CSM București are o linie de clasament excelentă: 9 victorii, o remiză și un singur eșec.
În primele dispute ale grupei, CSM Bucureşti a obţinut rezultatele: 30-28 cu Krim Ljubljana, 33-26 cu Brest Bretagne Handball, 28-28 cu SG BBM Bietigheim, 31-27 cu Odense Handold, 40-25 şi 35-26 cu DHK Banik Most, 29-35 şi 27-24 cu Vipers, 30-24 şi 33-29 cu FTC Budapesta.
Primele două clasate se califică direct în sferturile Ligii Campionilor, iar echipele de pe locurile 3-6 vor juca încrucişat în faza play-off, pentru alte 4 locuri disponibile.
Turneul Final Four va avea loc la Budapesta, în perioada 3-4 iunie.
Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.
CSM le-a transferat pentru sezonul viitor pe interul dreapta polonez Monika Kobylinska (Brest Bretagne Handball), pe pivotul norvegian Vilde Mortensen Ingstadt (Team Esbjerg), pe extrema stângă spaniolă Jennifer Gutierrez Bermejo (CS Rapid Bucureşti) şi pe franţuzoaica Laura Flippes (Paris 92), care poate jucat atât ca extremă dreapta, cât şi ca inter dreapta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER