Deian Sorescu a debutat pentru FCSB în primul amical din 2023 pentru roș-albaștri, împotriva polonezilor de la Pogon Szczecin (scor 0-2). Sorescu a fost titular în primul său meci pentru echipa lui Becali, iar la finalul jocului a oferit mai multe declarații reporterilor prezenți în Antalya.
Deian Sorescu nu a uitat ultimele clipe petrecute pe vremea când evolua la Dinamo, atunci când suporterii alb-roșii l-au dezbrăcat de tricou după un meci în care a avut o evoluție mai puțin convingătoare. Între timp, Sorescu a semnat cu FCSB!
„Da, cu siguranţă (n.r. – dacă va conta în viitorul său că a jucat la Dinamo). Mă aştept la multe gânduri bune, între ghilimele. Dar nu avem ce face, e viaţa de fotbalist, îmi asum şi v-am spus. Acum sunt la FCSB şi voi lupta la această echipă. (Reporter: A contat în decizia ta şi acel moment de la Mioveni, când te-au dezbrăcat suporterii lui Dinamo?) Clar, da! A contat foarte mult, acolo a fost ultimul meu meci în care am îmbrăcat acel tricou. Dacă mi l-au dat jos, înseamnă că nu am meritat să-l port”, a declarat Sorescu la finalul partidei.
Deși suporterii dinamoviști nu privesc cu ochi buni transferul lui Deian Sorescu la FCSB, noul fundaș dreapta al roș-albaștrilor beneficiază de suportul lui Valentin Lazăr, cu care a fost coechipier la Dinamo timp de un sezon, în 2019.
„Vorbim de trădări? E al nu ştiu câtelea jucător care se duce. Dacă el nu avea un mediu bun la Rakov şi a decis să vină aici, a luat cea mai bună decizie pentru el. Este un jucător care la Dinamo, în viitorul apropiat, nu se putea întoarce pentru că nivelul şi bugetul salarial nu îi permit asta. Speră să facă faţă pentru că e prietenul meu şi mă bucur pentru el. Şi de la FCSB are o rampă de lansare mai bună decât avea la Rakow”, a declarat Vali Lazăr pentru Antena Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER