Victor Angelescu, finanțatorul de la Rapid, anunță că discuțiile cu Gicu Grozav (32 de ani) nu s-au concretizat, astfel că atacantul nu va ajunge în Giulești.
Victor Angelescu l-a dorit la Rapid pe Gicu Grozav, iar transferul său părea ca și perfectat, însă lucrurile au luat o turnură neașteptată.
Adi Mutu dorea să lucreze cu vârful de atac în vârstă de 32 de ani, iar Petrolul Ploiești nu s-a ferit să anunțe în mai multe rânduri că orice fotbalist este de vânzare – în contextul în care prahovenii traversează o perioadă foarte grea din punct de vedere financiar.
Cu toate acestea, mutarea a picat, potrivit anunțului făcut de Victor Angelescu.
„A existat interes, dar din ce știu eu, nu s-a ajuns la o înțelegere cu clubul. Nu am ajuns la o înțelegere, ne vedem fiecare de echipa noastră și fiecare cu jucătorii săi. La momentul de față, nu există negociere cu clubul sau cu jucătorul”, a declarat Victor Angelescu, la Pro Arena.
Rapid nu a făcut încă niciun transfer, ceea ce le-a atras critici finanțatorilor Dan Șucu și Victor Angelescu. Cel de-al doilea a anunțat, însă, că giuleștenii sunt pe punctul de a perfecta primele mutări din această perioadă de mercato.
„O să facem, probabil două. Suntem destul de aproape de primul, sper să-l reușim săptămâna asta, și probabil vom mai aduce un jucător.
Nu suntem în negocieri cu cineva din campionat. În ofensivă vom aduce. Pe aceeași filieră pe care au venit Kait și Emmers”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Live.
Sunt surprins că nu văd nicio mișcare pe piața de transferuri (n.r. la Rapid). Aștept un Rareș Ilie, nu știu dacă îl vor aduce, nu știu ce motive au financiar, chiar dacă sunt garanții că echipa poate aduce pe oricine. În clipa de față, dacă nu se schimbă… Rapidului îi trebuie ceva nou în această perioadă pentru că, dacă va fi același «11», nu văd șanse să prindă primele trei locuri, asta înseamnă out din Europa. Le trebuie acel număr 10, pe care nu îl au în clipa de față. Ioniță e clar că nu poate să joace acolo, el poate să vină mai bine din bandă – Dinu Gheorghe, la ProSport Live
Sunt surprins că nu văd nicio mișcare pe piața de transferuri (n.r. la Rapid). Aștept un Rareș Ilie, nu știu dacă îl vor aduce, nu știu ce motive au financiar, chiar dacă sunt garanții că echipa poate aduce pe oricine.
În clipa de față, dacă nu se schimbă… Rapidului îi trebuie ceva nou în această perioadă pentru că, dacă va fi același «11», nu văd șanse să prindă primele trei locuri, asta înseamnă out din Europa.
Le trebuie acel număr 10, pe care nu îl au în clipa de față. Ioniță e clar că nu poate să joace acolo, el poate să vină mai bine din bandă
– Dinu Gheorghe, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER