Gabi Torje a trecut repede peste plecarea de la Farul! Ajuns în Turcia, mijlocașul a dezvăluit că n-a discutat cu Gheorghe Hagi, la despărțirea de liderul din Superliga.
Gabi Torje a subliniat că Zoltan Iașko l-a anunțat că trebuie să se despartă de Farul, iar fotbalistul celor de la Genclerbirligi a ținut să-i mulțumească lui Gheorghe Hagi pentru oportunitatea pe care a primit-o, în condițiile în care în sezonul trecut a retrogradat cu Dinamo.
„A fost o discuție cu domnul Iașko, înainte de Crăciun. Mi s-a comunicat că ar fi ok să renunțăm și asta a fost tot. Nu mi s-a spus ceva în mod special, vreun motiv. (n.r. Nu cu Gică Hagi trebuia să vorbești?) Nu știu, eu am vorbit cu domnul Iașko. El m-a sunat, am pregătit toate hârtiile. Mi-am luat la revedere de la toată lumea la Constanța. I-am mulțumit domnului Hagi pentru modul în care s-a comportat cu mine cât am fost acolo, că m-a ajutat. Asta a fost tot”, a spus Gabi Torje, la Digi Sport.
Deși a plecat de la Farul, Gabi Torje speră ca fosta sa echipă să obțină titlul în Superliga.
„Da, a fost o experiență plăcută, mai ales că m-am reîntâlnit și am lucrat cu Gică Hagi. M-am bucurat foarte mult. Îi mulțumesc pe această cale. Sper să aibă un retur de campionat și un play-off cât mai reușite, să câștige cât mai multe meciuri și să iasă campioni. Dacă ies ei campioni, ies și eu”, a declarat fostul jucător al Farului.
Torje semnase cu „marinarii” în vară, după ce plecase de la Dinamo, echipă retrogradată în Liga 2. Hagi a reușit să îl revitalizeze pe micuțul mijlocaș și prestațiile din prima parte a sezonului păreau că îi vor asigura continuitatea la Farul, dar nivelul jucătorului a scăzut treptat, iar încheierea colaborării a devenit inevitabilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER