Florin Lovin, fost jucător la FCSB și Astra Giurgiu, a ținut să îi critice pe jucătorii lui Dinamo, după ce aceștia au decis să facă grevă.
Recent, fotbaliștii „câinilor” au decis să boicoteze antrenamentele de la Săftica, din cauza faptului că existat întârzieri salariale.
Triplu campion al României, Florin Lovin îi felicită pe jucătorii de la Dinamo pentru că au făcut grevă, însă a ținut să îi numească „foarte slabi”, din cauza faptului că nu și-au depus memorii.
„Ce se întâmplă la Dinamo e un alandala în toată forma, se întâmplă de mult timp asta. În cariera mea, eu am fost un jucător dificil pentru conduceri, mi-am cerut mereu drepturile salariale.
Consider că tipul acesta de greve e necesar la un moment dat. Şi noi am făcut la fel la Astra. Problema e când eşti minţit mereu.
El spune că le-a spus (n.r. că vor fi întârzieri la plată), dacă ei au fost de acord, ok. Dar daca ţi se zice săptămână de săptămână că vin banii şi nu vin, e o problemă.
Dar jucătorii sunt foarte slabi, toţi din România, şi nu depun memoriu. Întrebaţi la echipele cu probleme cine a depus memoriu. Nimeni probabil, doar în ultimă fază”, a declarat Florin Lovin, pentru orangesport.ro.
„Să le fie rușine! Să le fie rușine pentru ce au făcut zilele trecute. Din punctul meu de vedere nu aveau niciun drept să facă ce au făcut, spun asta cu toată responsabilitatea. Sunt un om echilibrat, un om care întotdeauna încearcă să le ofere fotbaliștilor tot ceea ce e mai bun.
De când am venit aici, nu le-a lipsit jucătorilor absolut nimic, nu cred că greșesc când spun chestia asta, că nu sunt în prima ligă 5 echipe care au condițiile pe care Dinamo le-a avut în ultimele luni. Acum mă refer la tot, de la bucătar, la aspectele financiare. Nu au fost întârzieri extraordinare, au fost chiar la zi uneori. Așa consider eu că trebuie să tratezi jucătorii să le oferi totul și să le ceri totul în schimb
Ceea ce au făcut ei este o mare pată pe obrazul acestui club. Tot ce am încercat să realizăm lunile astea, ei au dat cu piciorul într-o zi. Nu aveau absolut niciun motiv. Două luni de zile nu este tragedie, mai ales că i-am rugat personal să aștepte că se va rezolva. Sunt foarte supărat, pentru că tot ceea ce am realizat, am stricat într-o zi.
Acest grup de jucători a picat testul loialității, loialitate față de acest club și față de oamenii care le-au plătit salariile, care le-au reparat vestiarele, care le-au trimis mâncare. Față de acești oameni au picat testul ăsta, iar eu nu accept asta.
Nu au avut răbdare, au făcut grevă. Au făcut grevă, nu s-au antrenat și uitați-vă în ce moment am ajuns, ne-am întors de unde am pornit și trebuie să reconstruim totul”, a fost o parte din reacția lui Ovidiu Burcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER