Robert Glință a șocat pe toată lumea după ce a decis să spună adio sportului de performanță, iar ProSport a aflat culisele acestei decizii care poate fi considerată surprinzătoare.
ProSport a aflat cum s-a ajuns la decizia radicală luată de Robert Glință, una la care nu se gândea în urmă cu aproximativ o lună de zile.
„Trebuie ținut cont că el este de la trei ani în bazinul de înot. O vârstă foarte fragedă. A fost prezent la gala organizată de Dinamo pe final de an și nimeni nu se aștepta la așa ceva, să se retragă. Totuși, în acest început de an a fost convins că nu mai poate să obțină vreo performanță notabilă în carieră și mai ales una prin care să depășească ceea ce a realizat până acum. Ambiția lui era să ia o medalie și la Jocurile Olimpice, dar n-a mai luat în calcul asta. S-a ajuns în cele din urmă la o înțelegere cu Dinamo, mai ales că orice sportiv de top are un contract care nu se poate rupe atât de ușor”, susțin sursele ProSport.
Robert Glință se retrage din activitate având în palmares o medalie de aur la Campionatele Europene din 2020 de la Budapesta, în proba de 100 de metri spate. Pe lângă această performanță, înotătorul român a mai cucerit trei medalii de argint și trei de bronz la Campionatele Europene și o medalie de bronz la Campionatele Mondiale.
Robert Glință a fost chinuit de niște probleme la picior, iar la Campionatele Mondiale de Înot de la Melbourne s-a retras înainte de proba de 50 de metri spate după ce a acuzat dureri la spate.
„A venit momentul să fac un pas înapoi de la înotul competitiv. Prin suișuri și coborâșuri, acest sport m-a învățat atât de multe și m-a făcut cu adevărat să devin omul mai evoluat care sunt astăzi.
Fie că este vorba despre durere sau glorie, eșec sau succes, suferință sau fericire, cantitatea de responsabilitate, disciplină, dăruire, ambiție prin munca grea de a atinge un obiectiv și de a depăși adversitățile și obstacolele, au crescut rădăcini adânci în mine însumi, care vor rămâne pentru totdeauna cu mine.
Nimic nu ar fi fost posibil fără oamenii cu care am lucrat pe parcurs. Fiecare dintre ei jucând un rol uriaș și lăsând o amprentă importantă în cariera și viața mea. Pentru ei, nu-mi pot exprima suficient recunoştinţa.
Toate amintirile minunate și prietenii dragi pe care mi le-a adus acest drum, legăturile sufletești care depășesc înotul, mă fac să simt că am câștigat mult mai mult decât niște medalii și trofee pe parcurs.
Tuturor prietenilor și fanilor vreau să vă mulțumesc pentru că v-ați arătat mereu sprijinul și pentru că ați crezut în mine, indiferent de situație.
Resursele sunt epuizate și este timpul să am grijă de propria mea sănătate fizică, mentală, emoțională și spirituală, pentru că până la urmă sunt doar o altă ființă umană. A venit momentul să fac un pas înapoi de la înotul competitiv”, a scris Robert Glință, pe rețelele de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER