Gică Hagi (57 de ani), antrenorul și patronul formației Farul Constanța, este nerăbdător să se dueleze cu bunul său prieten Dan Petrescu.
Farul Constanța primește vizita celor de la CFR Cluj în etapa cu numărul 22 din Superliga, iar partida este foarte importantă pentru cele două echipe deoarece învingătoarea termină etapa pe primul loc în clasament.
Gică Hagi a susținut o conferință de presă înaintea partidei cu CFR Cluj și a explicat ce așteptări are de la elevii său, dar și cum a pregătit duelul cu campioana României.
„Nu se putea mai bine decât să începem anul contra campioanei României. E un meci foarte greu. Întotdeauna, între noi au ieșit partide deosebite. Am câștigat și noi, și ei, fiecare de multe ori. Va fi o confruntare echilibrată, deschisă la orice. Ne dorim să câștigăm cele trei puncte.
Știm că adversarul e foarte bun, competitiv, și trebuie să ne ridicăm la înălțimea lui. CFR are mentalitatea de campioană, de învingătoare. Sperăm să fim mai iuți, iar strategia pe care am ales-o să ne ducă la succes.
În noul an, obiectivul nostru principal e să continuăm ce am început în vară, încercând să câștigăm la fiecare meci cele trei puncte și să dobândim o mentalitate de învingători”, a declarat Gică Hagi în conferința de presă susținută înaintea derby-ului cu CFR Cluj.
Gică Hagi ar putea avea un plus în meciul din etapa 22, deoarece Dan Petrescu (55 de ani) nu se va putea baza pe mai mulți jucători importanți la ora derby-lui. „Bursucul” nu îi va avea la dispoziție pe Mario Camora și Denis Kolinger, suspendați, dar nici pe Andrei Peteleu, Bogdan Țîru, Anton Maglica și Ermal Krasniqi.
Înaintea duelului din runda cu numărul 22, Farul Constanța se află pe primul loc în clasamentul din Superliga, cu 45 de puncte, după ce a bifat 13 victorii, șase rezultate de egalitate și două înfrângeri în cele 21 de meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023. De partea cealaltă, CFR Cluj este pe locul doi, cu 44 de puncte, cu 14 victorii, 5 înfrângeri și două remize.
Echipa care se va impune în meciul programat luni, 23 ianuarie, ora 20.00, în etapa 22 din Superliga, se va clasa pe primul loc în clasament la finalul rundei. Farul face 48 de puncte și se distanțează la patru de rivala din Gruia, în timp ce o victorie o duce pe CFR Cluj pe primul loc, cu 47 de puncte, la două în fața trupei lui Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER