Nicolae Dică vede un play-off extrem de strâns în Superliga și crede că toate cele șase echipe vor putea să viseze chiar la câștigarea campionatului. Tehnicianul care a ajuns la CS Mioveni susține că Sepsi poate fi marea surpriză a play-off-ului din acest an.
Deși Sepsi a cedat clar pe terenul Rapidului, scor 0-3, Nicolae Dică susține că echipa lui Cristiano Bergodi poate să le pună mari probleme granzilor din Superliga.
Fostul antrenor de la FCSB crede că experiența jucătorilor lui Sepsi poate cântări mult în bătăliile de pe finalul acestui sezon.
„Lupta la titlu este foarte strânsă! Cele șase care vor intra în play-off vor avea șanse de a câștiga campionatul, în primele trei-patru etape. Eu o văd pe Sepsi a șasea echipă care să intre în play-off. O formație puternică, au jucători cu mare experiență. Au făcut un grup bun acolo și cred că vor putea lupta cu Craiova, Rapid, CFR Cluj, Farul și FCSB”, a spus Nicolae Dică, pentru ProSport.
Deși ultima aventură de la FCSB s-a încheiat mai repede decât și-ar fi dorit, Nicolae Dică a recunoscut că le va ține pumnii roș-albaștrilor în lupta la titlu din Superliga.
Echipa patronată de Gigi Becali a debutat cu dreptul în 2023, izbutind să câștige meciul dificil cu Hermannstadt, de la Sibiu, scor 1-0. În lot nu s-a aflat însă Boban Nikolov, care ar putea pleca de la FCSB, așa cum a scris ProSport.
„Nu pot să uit anii petrecuți acolo (n.red. – la FCSB) ca fotbalist și ca antrenor și este clar că mi-ar plăcea ca ei să câștige campionatul”, a subliniat fostul internațional român, pentru ProSport.
Îți dai seama. Vine un leu rănit. Un leu rănit, îți dai seama că va fi război mare. Gică are ambiție mare cu Steaua (n.n. FCSB), așa e normal. Vine rănit după meciul cu CFR, era pe primul loc, a pierdut primul loc, va fi razboi mare” – Gigi Becali, înaintea meciului cu Farul Constanța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER