Victorie importantă pentru Rapid! Clubul patronat de Dan Șucu și Victor Angelescu a câștigat procesul mărcilor: „În sfârșit s-a făcut dreptate”

Victorie importantă pentru Rapid! Clubul patronat de Dan Șucu și Victor Angelescu a câștigat procesul mărcilor: „În sfârșit s-a făcut dreptate”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid a câștigat procesul cu privire la cele două litigii pentru mărcile „Rapid”.

Victorie importantă pentru Rapid! Clubul patronat de Dan Șucu și Victor Angelescu a câștigat procesul mărcilor

Joi, 26 ianuarie, giuleștenii au avut câștig de cauză împotriva celor de la AFC Rapid, privind subiectul mărcii.

Dacă formația antrenată de Adrian Mutu ar fi pierdut acest proces, aceasta ar fi fost nevoită să își schimbe numele de „Rapid”.

Imediat după decizie, Victor Angelescu, acționarul celor de la Rapid, a venit cu mai multe detalii.

„Mă bucură nespus victoria de astăzi și faptul că în sfârșit s-a făcut dreptate.

Instanța a arătat clar cine este Rapidul, deși într-o lume normală nici nu trebuia să avem această potențială problemă.

Conducerea Rapidului transmite, astfel, un mesaj clar către toți șantajiștii, care mai până acum ceva timp cereau sume mici pentru a evita potențiale conflicte inventate și care, după succesele Rapidului din ultimul timp, au ajuns să ceară milioane de euro și procente în club fără a avea nici dreptul și nici măcar posibilitatea materială de a ajuta cu adevărat Rapidul (ținând cont că administrează firme de bloc).

Din păcate, nu este un caz singular, sunt și alți șantajiști care încearcă să profite de acest succes și de faptul că Rapidului îi merge bine. Sunt diverși care inventează că au făcut lucruri și că au adus jucători pe care, de fapt, nici nu îi cunoșteau prea bine.

Aceștia mint și încearcă să inducă în eroare opinia publică prin declarații false, ascunzându-se în spatele “măștii” de rapidist. Ei, de fapt, nu încearcă decât să profite de pe urma acestui club atât de iubit și apreciat.

Mesajul conducerii pentru toți acești parveniți a fost și va fi unul foarte simplu: șantajele nu funcționează, suntem aici să ne facem treaba și împreună cu cei mai frumoși fani să protejăm cel mai iubit club din țară.

Singuri împotriva tuturor!”, a spus Angelescu pe pagina de Facebook a clublui.

La începutul acestui an, Tribunalul București a anunțat că marca pe care actuala echipă din Liga 1 o folosește a fost înregistrată cu rea-credință de către fostul administrator special al clubului. Totuși, Victor Angelescu nu a negat acest lucru și anunțase că echipa pe care o patronează va câștiga procesul mărcilor.

„Curtea de Apel București a pronunțat astăzi soluția în primul dintre cele două litigii privind mărcile Rapid.

În acest prim dosar, FC Rapid 1923 a solicitat anularea mărcii verbale Asociația Fotbal Club Rapid București (înregistrată în anul 2017), iar partea adversă a cerut instanței anularea mai multor mărci, constând în embleme folosite anterior de clubul nostru, UFC Rapid și Giuleștina.

Apelul FC Rapid 1923 a fost admis în totalitate, Curtea de Apel București anulând marca Asociația Fotbal Club Rapid București și păstrând valabilitatea celorlalte mărci din portofoliul achiziționat de la societatea falimentară Rapid.

În cel de-al doilea dosar, privind înregistrarea mărcii, constând în sigla actuală a clubului nostru, soluția urmează a fi pronunțată în zilele următoare”, se arată într-un comunicat.

Prima reacție a lui Victor Angelescu privind decizia instanței în procesul pentru marca Rapid: „Țin să precizez asta”

Victor Angelescu a comentat această decizie primită cu mult entuziasm de Rapid, menționând, însă, că emoțiile încă nu s-au încheiat.

Țin să precizez că sunt două dosare. Ni s-a dat dreptate pentru toate mărcile, mai puțin cea cu vulturul. Acolo nu avem decizia! Mi se pare normal, am plătit o sumă foarte mare”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Live.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×