Mama lui Denis Alibec a avut o reacție emoționantă, după ce atacantul a înscris un gol de generic pentru Farul Constanța, împotriva lui FCSB.
Fotbalistul a reușit să-și conducă echipa către victorie, iar Emilia Stroe, mama și cea care i-a fost alături întotdeauna, a trăit la intensitate maximă ultimele momente ale partidei de pe Arena Națională.
Golul spectaculos pe care l-a reușit jucătorul Farului a făcut-o pe femeie să izbucnească în plâns.
Mama lui Denis Alibec a dezvăluit că relația excelentă a atacantului cu Gică Hagi l-a făcut să revină la forma care l-a consacrat.
„Cu sufletul la gât, într-o tensiune maximă, dar cu speranța că egalăm. Aici m-am gândit și apoi am sperat și la victorie. Întotdeauna în sport trebuie să crezi până la final. Și mai ales în fotbal, e posibil orice. Important e să crezi și să ai putere. Pot să spun că e cel mai frumos meci din ultimii ani și chiar am plâns la golul lui Denis, ținând cont și de tensiunea imensă.
Probabil că au trecut anii peste el, gândește și vede lucrurile altfel. Dar în decursul anilor a avut și diferite probleme, nu numai de ordin fizic, ci și cu antrenorii cu care a lucrat. Întotdeauna s-a spus că Alibec nu știu ce fițe are.
Acum veți spune că sunt mama lui și îi țin partea. Nu este adevărat. Denis nu e dificil ca și om. În schimb are două principii în viață, pe care acum la Farul le-a găsit. La fel și la Astra. Vrea să fie respectat și să îi fie respectată munca. Atât! Nimic în plus.
Se simte foarte bine la Farul, relația cu domnul Hagi este extraordinară și cu colegii este excelentă! Echipa e foarte unită și sunt o familie. E adevărat, poți să faci diferența în anumite, dar nu poți să câștigi singur un meci. Probabil domnul Hagi era și foarte fericit după meci. Întotdeauna contează foarte mult grupul”, a declarat Emilia Stroe, mama lui Denis Alibec, conform Fanatik.
Emilia Stroe a dezvăluit că, în urmă cu doar câțiva ani, Denis Alibec a fost la un pas de a renunța la carieră, fiind frustrat de poziția pe care o avea la echipa națională.
„Excluzând perioada domnului Rădoi, acum cu domnul Iordănescu, tot timpul s-a simțit eterna rezervă a naționalei. După ce a plecat domnul Rădoi a vrut să se lase. A zis că e ceva deosebit naționala și cât îl țin picioarele o să se mai joace.
S-a gândit chiar să nu mai joace fotbal. Eu atunci am râs și i-am zis: Păi te lași de fotbal, vii la șantierul naval din Mangalia să lucrezi 12 ore și e OK”, a adăugat Emilia Stroe, pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER