Filip Jianu care ține România pe harta tenisului mondial de elită chiar daca a fost titularizat cu 14 ore înaintea barajului din Thailanda. Fabuloasele victorii ale lui Filip Jianu și Nicholas Ionel țin România în elita mondială a Cupei Davis.
„Este ziua care îmi poate schimba cariera”m visează Filip Jianu, omul care a ținut mai întâi România în viața iar apoi i-a păstrat locul în elita Grupei Mondiale din Cupa Davis. „Am jucat foarte bine, iar adversarul thailandez a fost alt tenismen comparativ cu prima zi în care l-a învins pe David (n.r. Ionel, numărul 1 în echipa României). Am controlat meciul de la început până la ultima minge”, descrie Filip Jianu meciul care-l face să creadă că atunci când a pus mâna pe rachetă nu a ales meseria greșită.
„Poate doar debutul meu la Cupa Davis să mai fi avut o asemenea încărcatură psihică, emoțională ca acest meci în care am ținut soarta Romaniei în mâini. Niciodată nu am mai jucat la 2-2 și posibil ca momente ca acestea nu ai ocazia să le simți de prea multe ori ăn viață. E cu totul altceva decât semifinala juniorilor jucată în 2019 la Australian Open. La Melbourne a fost pentru mine acum a fost pentru a supraviețui cu România acolo unde am ajuns, cu mult timp în urmă când domnii Năstase și Țiriac jucau finale în Cupa Davis”, este sincer Jianu care abia la al doilea lui meci pentru România în Cupa Davis.
„Aici nu am jucat doar pentru mine, am jucat pentru țară, pentru echipa națională, pentru fiecare dintre colegii mei. Am tras la jug toată săptămâna asta de aici de la Nonthaburi și era mare păcat să nu dau tot ce am mai bun în mine” conștientizează cu maturitate Filip clipa de istorie scrisă în Thailanda. „Am intrat pe teren ca ș când aș fi fost la un turneu individual tocmai pentru a evita presiunea rezultatului cu orice preț. Să nu mă gândesc că este 2-2 într-o confruntare crucială de Cupa Davis” despică Filip precepiile avute înaintea partidei a 5-a, decisivă pentru ca România să nu retrogradeze din Grupa I-a Mondială.
„Dacă aș fi jucat cu untip clasat pe locul 900 ATP la un turneu obișnuit, aș fi fost fericit. Nu am gândit nicio secundă că nu sunt mai bun ca thailandezul. Am rezultate mai bune, jocul meu are alte valențe, sunt mai tare și solid în tot ceea ce arăt ca tenismen.Nu a trebuit decât să mă impun și să certific ceea ce simțeam legat de propria-mi valoare”, a ignorat Jianu partida formidabilă făcută de al treilea thailandez ca valoare din lume împotriva lui David Ionel în meciul de deschidere al barajului de la Nonthaburi.
„Planul de joc nu a fost diferit de ceea ce am veut să réalisez și reușit în prima partidă câștigată. Thailandezii sunt jucători masivi, nu foarte fit. Concret a trebuit să-l mișc cât mai mult pe adversar, să-l alerg, să nu-i permit să dea mai multe lovituri consecutive de pe aceeași parte. Reușind să-l mișc, l-am obosit, nu i-am dat confort în așezarea la minge și forțam greșeala lui” devoalează Filip strategia stabilită cu căpitanul-nejucător Andrei Mlendea până de după miezul nopții ce a precedat partida decisivă.
„Am încercat să evit forehand-ul lui. Măcar dacă îi dau acolo să o fac apăsat, să nu aibă timp să o încarce, să blochez o lovitură puternică. Nu am făcut greșit multe mingi, am aplicat tactica convenabilă mie. Scorul autentifică inspirația avută cu un astfel de pland de joc”, scoate în evidență Filip exact ceea ce un tenisman: un meci de tenis se câștigă cu erorile făcute de oponent.
„Victoriile acestea dovedesc spiritul meu de luptă, ambiția, voința, determinare de a nu renunța. Capacitatea de câștiga în momente tensionante. Mi-artă că pot gestiona momentele critice. Esențial că am câștigat ca echipă cu victorii individuale. O victorie care ne dă șansa de a accede cât mai sus în Grupa Mondială”, crede Filip că orice este posibil după ce România a întors fenomenal partida de baraj din Thailanda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER