Dinamo a testat, în amicalul cu CS Blejoi, câștigat cu 5-0, un fotbalist de la echipa lui Răzvan Zăvăleanu, Viitorul Cluj.
Ovidiu Burcă l-a testat la Dinamo pe Denis Fărăgău, fotbalist care aparține de echipa administratorului judiciar al formației din Șos. Ștefan cel Mare, Răzvan Zăvăleanu. Jucătorul de la Viitorul Cluj a fost introdus pe finalul meciului amical cu CS Blejoi, din Liga 3, câștigat fără probleme de divizionara secundă, 5-0.
Nu se știe, însă, dacă acesta va putea fi legitimat la echipa din București pentru a doua parte a sezonului. Independent de hotărârea antrenorului Ovidiu Burcă, totul este condiționat de ridicarea interdicției la transferuri dictate de FIFA.
Forul mondial le-a interzis „câinilor” să aducă fotbaliști de la alte echipe, dar și să legitimeze noi jucători, din cauza proceselor deschise de străinii care au îmbrăcat în trecut tricoul lui Dinamo și care acum își cer drepturile bănești. Mai mult, echipa antrenată de Ovidiu Burcă nici măcar nu îl poate „repatria” pe Ricardo Grigore, care în prima parte a sezonului a evoluat pentru FC U Craiova, sub formă de împrumut – deoarece, potrivit regulamentelor, este considerat nouă legitimare.
Ovidiu Burcă l-a testat pe Denis Fărăgău în meciul amical cu prahovenii de la CS Blejoi, pe care Dinamo l-a câștigat cu 5-0.
Antrenorul lui Dinamo îl ia în calcul pentru a doua parte a sezonului, însă nu știe dacă îl poate legitima pe fotbalistul în vârstă de 19 ani din cauza interdicției la transferuri dictate de FIFA.
Chiar dacă această problemă se va rezolva în timp util, mijlocașul ofensiv nu va avea șanse la titularizare decât dacă va demonstra că este cel mai bun din lot pe postul lui. Ovidiu Burcă și Dinamo suferă după ce Antonio Bordușanu s-a accidentat grav în meciul de campionat cu Metaloglobus. Începând cu acel moment, tehnicianul „câinilor” a rămas fără o opțiune bună pentru jucătorul Under 19, astfel că l-a scos din poartă pe Filip Dujmovic și l-a înlocuit cu neexperimentatul Denis Oncescu.
Marea problemă a lui Dinamo în acest moment este lipsa unui fotbalist care să respecte regula impusă de FRF, potrivit căreia echipele din Liga 2 trebuie să aibă în permanență pe teren un fotbalist născut începând cu anul 2002 și unul născut începând cu 2004.
Denis Fărăgău este născut pe 12 octombrie 2003, astfel că nu poate fi luat în calcul pentru acoperirea acestei probleme.
Golurile lui Dinamo din meciul amical cu CS Blejoi au fost reușite de Cătălin Țîră (min. 8, 10 și 40), Valentin Borcea (min. 22) și Andrei Florescu (min. 80).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER