Marian Iancu a stat opt ani la închisoare și a fost eliberat în vara anului 2022, dar omul de afaceri ar dori să se implice din nou în fotbal.
Afaceristul în vârstă de 57 de ani a mărturisit recent că a slăbit mai bine de 30 de kilograme în timpul în care a stat după gratii. Fostul finanțator al celor de la Poli Timișoara vrea să revină și deja s-a interesat de două echipe: Rapid și Poli Timișoara.
Rică Răducanu, o glorie a grupării din Giulești, a anunțat că n-ar fi exclus ca Iancu să finanțeze din nou un club din fotbalul românesc.
„Am înțeles că Iancu atacă. Nu e zvon, sunt la zi, sunt și eu la zi cu informațiile astea. Ori Timișoara, ori Rapid. Pentru că mai are bani, așa a zis. Cine mai refuză azi banii? Dar să nu vă surprindă. Este totul posibil, stați liniștiți”, a spus Rică Răducanu, la Digi Sport.
Marian Iancu a mărturisit că a avut un singur scandal în cei opt ani petrecuți la închisoare și a povestit care erau condițiile acolo.
Omul de afaceri este din ce în ce mai aproape de o revenire în fotbalul românesc.
„Am slăbit pentru că a trebuit să slăbesc. Aveam 140 de kilograme când am intrat și am ieșit cu 104. Am luat deja două, trei kilograme în șapte luni și nu e mult. Acolo mâncarea n-are niciun gust. Era și un magazin, ai ce să-ți cumperi, chiar dacă nu se compară cu ce aveai acasă. Ai anumite carduri cu bani pe care le poți folosi, plus pachetele care vin de acasă.
Înainte să mă liberez cu o lună, am avut o discuție cu medicul de la Jilava. Același de care s-a plâns și Rudel Obreja. Îi zic medic pentru că sunt la o emisiune, el n-are nicio calitate, n-are cum să fie medic. Am avut o dispută… În rest n-am avut nicio problemă cu absolut nimeni. Am respectat pe toată lumea și am avut parte de respect din partea tuturor.
N-am plâns niciodată în acești opt ani, chiar dacă probleme au fost. N-ai cum… Mai ales că sunt opt ani! Se întâmplă și-acasă lucruri bune sau rele, inclusiv eu l-am pierdut pe tata anul trecut. Lucruri bune sau rele care te influențează, dar n-am cedat niciodată. Nu sunt tipul ăsta de om”, a declarat Marian Iancu, potrivit GSP.
La finalul lunii iunie 2022, Marian Iancu a fost eliberat condiționat după opt ani din cei 12 ani pe care îi avea de stat după gratii.
Iancu a părăsit arestul în urma hotărârii luate de Judecătoria sectorului 4. „În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite contestaţia formulată de contestatorul – petent Iancu Alexandru Marian împotriva sentinţei penale nr. 1026 din data de 11.05.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 10415/4/2022.
Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin. 1 Cpp raportat la art. 59 C.pen.1969 şi cu aplicarea art. 5 NCP admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul – condamnat Iancu Alexandru Marian.
Dispune liberarea condiţionată a petentului – condamnat de sub puterea MEPI nr. 270/2022 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 92/2022. Pune în vedere petentului dispoziţiile art. 61 din Vechiul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă” a arătat instanța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER