Octavian Popescu a fost primul fotbalist schimbat din echipa celor de la FCSB în meciul cu Universitatea Craiova, iar decarul a avut o reacție nervoasă în momentul înlocuirii sale cu Răzvan Oaidă.
„Decarul” roș-albaștrilor a fost scos de pe teren în minutul 64, iar supărarea se putea citi pe chipul „perlei” vicecampioanei României.
Primul care l-a întâmpinat MM Stoica, cel care i-a și șoptit câteva cuvinte lui Tavi Popescu, fără a obține vreo reacție din partea tânărului fotbalist. Ulterior, internaționalul român a bătut palma cu toți cei din staff și fotbaliștii prezenți pe banca de rezerve, iar apoi a luat loc lângă colegii săi.
Leo Strizu, ocupat să dea indicații celor din teren, nu a fost surprins discutând cu Tavi Popescu la ieșirea de pe teren.
Tehnicianul din acte al celor de la FCSB a discutat despre situația „decarului” formației sale și susține că există șanse importante ca acesta să revină pe poziția lui de bază, cea de extremă stânga, după revenirea lui Darius Olaru în primul „11”.
La meciul cu Universitatea Craiova, cu Olaru, căpitanul din ultimele partide, suspendat, Tavi Popescu a fost retras în linia mediană pe postul de inter stânga, în avanposturi luându-i locul Florinel Coman.
„Tavi Popescu a încercat. El a declarat că se simte foarte bine în partea stângă, dar pe timpul campionatului sunt meciuri în care apar accidentări și suspendări, iar atunci e nevoie să joci și un al doilea post.
Tavi Popescu este un jucător bun, poate chiar foarte bun. Astăzi i-au lipsit realizările, dar a vrut, a încercat, a scos om din joc, a participat la acțiuni foarte bune. Dar trebuie să înțeleagă că ne apropiem de sfârșitul campionatului, intrăm în play-off și trebuie să facem cu toții încât să dăm ce e mai bun.
Tavi poate să revină pe poziția lui obișnuită, dar avem nevoie de jucători cu un caracter foarte puternic. Indiferent pe ce post joci, trebuie să dai totul”, a spus Leo Strizu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER