Mesaj impresionant din Israel de la fostul mijlocaș al lui CFR Cluj, Adrian Păun: „Dan Petrescu va elimina pe Lazio la penalty-uri, că prea a avut ghinion până acum!” | EXCLUSIV

Mesaj impresionant din Israel de la fostul mijlocaș al lui CFR Cluj, Adrian Păun: „Dan Petrescu va elimina pe Lazio la penalty-uri, că prea a avut ghinion până acum!” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecat pe neașteptate toamna trecută de la CFR Cluj, după opt trofee cucerite cu ardelenii (cinci titluri, două Supercupe și o Cupă a României), Adrian Păun, 27 ani, are deja în spate cinci luni petrecute în Israel, la Hapoel Beer Sheva. E momentan pe locul secund, la 4 lungimi distanță de liderul Maccabi Haifa, visează la titlu cu ocazia primei sale experiențe externe, dar mintea nu i-a plecat niciodată din Gruia, unde a petrecut 8 sezoane (2014-2022). Iar acum trimite un mesaj pentru CFR Cluj înaintea decisivului cu Lazio din Conference League!

Rar întâlnești în Israel adversari așezați pe două linii”

Adrian, cum îți merge la Hapoel?

Am făcut o alegere foarte bună venind în Israel, unde beneficiez de încrederea antrenorului, ne luptăm la titlu și ne pregătim de playoff în curând. Diferența majoră aici e că punctele nu se înjumătățesc, ceea ce e varianta cea mai corectă. În țară era frustrant să știi că muncești degeaba trei sferturi din sezon ca să ți se ia apoi punctele.

Îți place campionatul din Israel? E pe gustul tău?

Chiar e, pentru că se joacă un fotbal deschis, rar întâlnești adversari care să se așeze pe două linii și să obstrucționeze. Iar filozofia de la Beer Sheva e una ofensivă, să pasăm, să construim încă de la portar. Mă avantajează și mi-am găsit aici locul potrivit.

Adrian Paun (D), de la CFR Cluj, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei Young Boys din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu, marti, 3 august 2021. DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO

N-am niciun semn de la selecționer”

Vom întâlni Israelul în campania viitoare pentru Euro, presupun că subiectul e pe buzele multora deja.

România va avea meciuri foarte dificile cu Israelul. Sunt coleg de vestiar cu cinci-șase internaționali, ne mai tachinăm din când în când, dar, din păcate, echipa națională e un subiect trist pentru mine. Nu am reușit să intru serios în circuitul primei reprezentative. Au fost momente în care poate meritam mai multă atenție. Altele când chiar nu existau motive să fiu convocat, de exemplu în perioadele în care nu eram titular la CFR și intram doar pe parcursul partidelor.

  • 1 e numărul selecțiilor lui Păun pentru România A: titular în amicalul Anglia – România 1-0, iunie 2021, selecționer Mirel Rădoi

Ai primit însă vreun semn de la actualul selecționer, să simți că ești pe radar?

Nimic. Dar eu sunt oricând disponibil pentru echipa națională. Aș veni cu inima deschisă dacă va fi nevoie de mine. Acum, după ce am făcut pasul peste hotare, mă gândesc tot mai mult la lotul național și aștept un semn de la București, dacă se consideră că pot fi util.

E o exagerare că lui Petrescu nu-i plac jucătorii tineri”

La CFR funcționează această legendă că, pentru Dan Petrescu, jucătorii tineri sunt o corvoadă și-i folosește doar forțat de împrejurări. E justă această abordare?

Deloc. Lui Petrescu îi plac fotbaliștii dedicați sută la sută, indiferent de vârstă. Și cei care pot face față nonstop presiunii de la CFR. Asta înseamnă că singurul obiectiv e victoria, chiar dacă urmează un amical sau un oficial. Eu aveam 22 de ani când am început să lucrez cu Petrescu și am pornit cu statut de titular. Atunci s-a reconstituit lotul în proporție de 80%, eu am rămas în grup și m-a folosit în mod constant. E o exagerare acea teorie.

Ai pierdut recent împotriva lui Rareș Ilie, în Maccabi Tel Aviv – Hapoel Beer Sheva 1-0. Ați discutat după meci?

Sigur, am schimbat câteva cuvinte, chiar dacă eram foarte necăjit, fiindcă ni s-a anulat un gol prin VAR în minutul 91. Eu am mai trăit un moment din acesta la CFR și mi-a rămas întipărit în memorie.

Dacă se valida golul cu Sevilla, intram în istorie”

Te referi probabil la golul anulat în minutul 88 al returului cu Sevilla din Europa League, în februarie 2020, nu? Ar fi fost o calificare miraculoasă!

Da. Aș putea spune că am ratat atunci întâlnirea cu istoria. Cred că a fost cea mai bună dublă reușită de CFR în cupele europene. Am fost la un pas de o mare performanță, să eliminăm o echipă incredibilă, care a și câștigat apoi trofeul în acel sezon. A durat doar câteva zeci de secunde drumul de la extaz la agonie. După gol, m-am bucurat cu colegii, dar când am văzut pe ecrane mesajul ”VAR”, adică se verifică o posibilă iregularitate, am fost convins că nu va fi validat, deși nu știam pe moment despre ce e vorba.

Brigada a intervenit atunci pentru un henț la Traore!

Am revăzut apoi faza, nu sunt convins că se lua aceiași decizie dacă ar fi fost în sens invers, adică în favoarea lui CFR. În fine, mare păcat!

Bucurie clujeana cu Florin Bogdan Stefan si Constantin Adrian Paun dupa castigarea campionatului in urma meciului de fotbal dintre CFR Cluj si Universitatea Craiova, contand pentru Play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul CFR Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, duminica 15 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Pentru mine n-ar fi o surpriză dacă CFR trece de Lazio”

La polul opus se situează însă probabil acel 2-1 cu Lazio de la Cluj, în toamna lui 2019, meci în care ai fost titular.

Și am contribuit la al doilea gol, marcat de Omrani. Într-adevăr, succesul acela cu Lazio și victoria nebună de la Glasgow, cu Celtic, au însemnat momentele cele mai intense, alături, evident, de titlurile cucerite cu CFR. În Scoția, cel puțin, la acel 4-3, a fost efectiv definiția nebuniei.

Trece Clujul de Lazio acum, ce zici?

Sunt convins. Pentru multă lume ar însemna o surpriză, nu însă și pentru mine. Știu cum se lucrează la CFR, știu cum pregătește Petrescu meciurile, știu determinarea din grup și valoarea băieților. Au mai existat momente în care Clujul părea la pământ, iar echipa s-a trezit la momentul oportun și a dat peste nas celor care-i cântau sfârșitul. Un gol diferență nu e un capăt de țară, chiar dacă adversarul se numește Lazio.

Echipa s-a împotmolit însă la Roma, cu toate că a avut om în plus vreme de 75 de minute!

Am văzut meciul, iar acolo diferența au făcut-o jucătorii de top mondial ai lui Lazio. Poate că de pe margine se vede altfel, mai simplist, dar, când ai în față un rival de nivelul italienilor, e tare complicat să obții un rezultat favorabil, chiar dacă se crează la un moment dat condiții mai favorabile, gen un cartonaș roșu pentru adversar. Jucătorii excepționali și-au spus acolo cuvântul, dar, la Cluj, sunt convins că Petrescu va pregăti strategia potrivită pentru a trece în turul următor.

Clubul va lua bani mulți pe Krasniqi”

Pare o declarație de complezență!

Deloc! Vom vedea probabil un CFR cu o defensivă extrem de organizată și atentă, focusată apoi pe fazele de gol. E chiar un meci care se pretează la o victorie dintr-o fază fixă, specialitatea casei la Cluj. Voi fi în fața televizorului, parcă văd deja partida cu ochii minții și, deși fizicul meu e la Beer Sheva, sufletul meu se va afla joi seara pe gazonul de la Cluj.

Ce părere ai de Krasniqi?

Un jucător incredibil, care impresionează cu ceva nou în fiecare meci. CFR a făcut o achiziție formidabilă și, la un moment dat, clubul va obține mulți bani pentru el. Sănătos să fie! Are calitate, destabilizează adversarul aproape la fiecare fază. Senzațional!

Ai pregătit șampania ca să sărbătorești calificarea CFR-ului?

Nici când evoluam acolo nu mă gândeam dinainte la sărbătoare, dar o șampanie e pusă la păstrare, da! Știi ce? Meciul se va încheia 1-0 după 90 de minute și se va decide la loviturile de departajare, unde se va califica CFR. Petrescu prea a avut ghinon până acum la acest capitol. Iar golul decisiv la 11 metri îl va marca Deac!

  • 109 meciuri în cupele europene a jucat până acum CFR Cluj, a cărui aventură continentală a început în iunie 2005: 40 victorii, 24 remize, 45 înfrângeri
Justin Gafiuc / Autor
Așezat pe baricadele jurnalismului la scurt timp după Revoluție, a început să scrie în presa prahoveană, în orașul de baștină, Ploiești, și, la 16 ani și jumătate, era deja cooptat în ”echipa Ioanițoaia”, la ”Sportul românesc”. Se întâmpla în 1991. Au urmat decenii petrecute ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noi secrete suculente din interiorul amantlâcului care a răvășit Bucureștiul! Cum i-a furat Cristina ICH soțul
Noi secrete suculente din interiorul amantlâcului care a răvășit Bucureștiul! Cum i-a furat Cristina ICH soțul
E surpriza SuperLigii, dar Gigi Becali o exclude din lupta pentru titlu: ”Nu cred, nu are cum”
E surpriza SuperLigii, dar Gigi Becali o exclude din lupta pentru titlu: ”Nu cred, nu are cum”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Horațiu Moldovan a debutat la Sassuolo! Cum s-a descurcat la primul meci din Serie B
Horațiu Moldovan a debutat la Sassuolo! Cum s-a descurcat la primul meci din Serie B
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
S-au aflat detalii din intoimitate despre Corina Caciuc şi Laurenţiu Reghecampf
S-au aflat detalii din intoimitate despre Corina Caciuc şi Laurenţiu Reghecampf
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
De la 30 de grade Celsius la 1,5 metri de zăpadă, în doar câteva ore. Oraşul îngropat în zăpadă de ciclonul Boris
De la 30 de grade Celsius la 1,5 metri de zăpadă, în doar câteva ore. Oraşul îngropat în zăpadă de…
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Fosta noră a lui Victor Piţurcă a fost prezentă la nunta de 3 milioane de euro organizată de un milionar român în Paris
Fosta noră a lui Victor Piţurcă a fost prezentă la nunta de 3 milioane de euro organizată de un milionar…
Cristina ICH și-a asumat relația cu soțul celei mai bune prietene! 😎 Telenovela amantlâcului continuă!
Cristina ICH și-a asumat relația cu soțul celei mai bune prietene! 😎 Telenovela amantlâcului continuă!
Adrian Năstase aruncă BOMBA despre Băsescu: Trebuia să ies și eu și să spun
Adrian Năstase aruncă BOMBA despre Băsescu: Trebuia să ies și eu și să spun
"Ia-mă, Doamne, și pe mine, să nu mai sufăr atât" - Tot ce a strâns într-o viață, luat de ape…
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Cristina Neagu s-a apropiat la două goluri de recordul absolut în Liga Campionilor
Cristina Neagu s-a apropiat la două goluri de recordul absolut în Liga Campionilor
Ce faci dacă ai găsit mașina inundată? Asigurarea auto acoperă pagubele?
Ce faci dacă ai găsit mașina inundată? Asigurarea auto acoperă pagubele?
Mama a doi copii a vândut casa și locuiesc într-un cort. Ce spune despre cheltuielile lunare și cum li s-a îmbunătățit viața
Mama a doi copii a vândut casa și locuiesc într-un cort. Ce spune despre cheltuielile lunare și cum li s-a…
×