Motivul pentru care o mare campioană a tenisului s-a retras din activitate după turneul de la Dubai: „Prioritățile mele sunt altele acum!”

Motivul pentru care o mare campioană a tenisului s-a retras din activitate după turneul de la Dubai: „Prioritățile mele sunt altele acum!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Indianca Sania Mirza, una dintre campioanele circuitului WTA, și-a explicat decizia de a se retrage din tenis. În vârstă de 36 de ani, Mirza a jucat ultimul meci al carierei în această săptămână la turneul de la Dubai.

Sania Mirza a vrut să spună adio tenisului încă de anul trecut, însă și-a amânat retragerea din cauza unei accidentări. Indianca a ținut neapărat să mai joace în cadrul unui Grand Slam și a mers la Australian Open, apoi a anunțat că turneul de la Dubai va fi ultimul din cariera ei.

Motivul pentru care o mare campioană a tenisului s-a retras din activitate după turneul de la Dubai: „Prioritățile mele sunt altele acum!”

Fost lider WTA la dublu și sixtuplă campioană de Grand Slam, Sania Mirza a confirmat că este definitiv retrasă din activitate. Sania a făcut tandem cu americanca Madison Keys la Dubai, cele două fiind învinse în primul tur de rusoaicele Veronika Kudermetova și Ludmilla Samsonova, scor 6-4, 6-0.

Prietenă cu Sorana Cîrstea, indianca a devenit de-a lungul anilor una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis: „Nu mai este nicio șansă să revin în circuit”, a răspuns Sania Mirza când a fost întrebată dacă s-ar putea răzgândi, potrivit Tennis Majors.

„Este timpul pentru lucruri diferite. Prioritățile mele sunt altele acum. Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru tot ceea ce am realizat și am putut să fac în ultimii 20 de ani. A fost o carieră lungă și aștept cu nerăbdare următoarea fază a vieții mele”, a explicat Mirza.

Sania Mirza și Horia Tecău au disputat o finală de Grand Slam împreună

În trecut, Sania Mirza a fost partenera de dublu-mixt a românului Horia Tecău, cei doi calificându-se în anul 2014 în finala probei de dublu mixt din cadrul turneului Australian Open.

Tecău și Mirza, favoriți 6 ai competiției, au fost învinși în finala Grand Slam-ului de la Melbourne, cu scorul de 6-3, 6-2, la capătul a 58 de minute, de perechea Kristina Mladenovic / Daniel Nestor (Franța/ Canada).

Jucătorul român a ratat astfel ocazia de a-şi trece în palmares al doilea său titlu la dublu mixt în turneul de la Antipozi, după cel cucerit în 2012, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×