Marius Avram a clarificat faza cartonașului roșu încasat de Chindia Târgoviște în prelungirile primei reprize din meciul cu Rapid, încheiat cu victoria „giuleștenilor”, scor 2-0.
În minutul 45+2, Tiberiu Căpușă, fotbalist care fusese deja sancționat cu un „galben” în debutul partidei, l-a văzut și pe al doilea, și, implicit, cartonașul roșu, după ce a intervenit imprudent asupra lui Junior Morais.
Marius Avram a comentat decizia luată de centralul Andrei Chivulete, iar fostul arbitru FIFA este în totalitate convins de faptul că s-a luat hotărârea care se impunea.
„Nu este nimic de discutat, eliminare”, a spus Marius Avram, la Digi Sport.
Avram a vorbit și despre o altă fază din prelungirile primului mitan, care s-a petrecut cu un minut înaintea eliminării lui Căpușă. În primul minut suplimentar, croatul Dugandzic a solicitat lovitură de la 11 metri după un contact cu Adrian Ioniță petrecut în careul oaspeților.
Deși susține că faza este una complicată, fostul arbitru a mers și de această dată pe mâna lui Andrei Chivulete.
„Aici e un pic de discutat. Fundașul celor de la Chindia își asumă un risc când ține evident tricoul adversarului. E evident că te expui, dar întrebarea este dacă această ținere are intensitate și provoacă o cădere a atacantului.
E greu de spus din imaginile TV. Tind să îi dau credere arbitrului aici, e o ținere ușoară. Înțeleg de ce cei din cabina VAR nu au intervenit. Cred că nu ar fi intervenit nici dacă dădea penalty. Nu îți poți da seama de intensitate de pe imaginile TV”, a mai spus Avram, pentru sursa citată.
Rapid: H. Moldovan – Belu-Iordache, Săpunaru, P. Iacob, J. Morais – Al. Ioniță II, Al. Albu, A. Ciobanu – Sefer, Dugandzic, V. Costache Rezerve: Drăghia – Ignat, Fl. Ștefan, Emmers, Crepulja, Pănoiu, Papeau, Bamgboye, Lukassen Antrenor: Adrian Mutu
Chindia: Căbuz – Căpușă, Corinus, Boldor, Ad. Ioniță – M. Dulca, Vorobjovas, Akhmatov – Neguț, Cooper, D. Popa Rezerve: Eșanu – C. Dinu, Perianu, Sg. Buș, A. Șerban, Atanase, Mihaiu, Orozco, Chamed Antrenor: Anton Petrea
CHINDIA: 33. Căbuz – 98. Căpușă, 25. Boldor, 21. Orozco, 88. Ad. Ioniță – 8. M. Dulca, 66. Ahmatov – 10. Neguț, 5. Vorobjovas, 19. D. Popa – 9. Cooper REZERVE: 1. D. Moldovan, 7. Jipa, 11. Atanase, 15. C. Dinu, 16. Perianu, 17. Chamed, 23. Mihaiu, 29. L. Buș, 77. A. Șerban ABSENT: Grubac, Popadiuc, Celea, Dumitrașcu (accidentați) ANTRENOR: Anton Petrea
Stadion: Superbet Arena-Giulești Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti), A1: Mitruţi Daniel (Craiova – Dolj), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti), Arbitru VAR: Vidican Rares George (Satu Mare), Arbitru AVAR: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ – Neamţ)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER