Decizia fără precedent luată de FRF înaintea debutului României în preliminariile pentru Euro 2024 | EXCLUSIV

Decizia fără precedent luată de FRF înaintea debutului României în preliminariile pentru Euro 2024 | EXCLUSIV
Image: 673698097, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Fotbal a luat o decizie radicală și vrea ca România să joace toate meciurile din preliminariile Euro 2024 pe Arena Națională.

România, doar pe Arena Națională în preliminariile pentru Euro 2024

Peste aproximativ o lună începe o nouă campanie de calificare pentru tricolori, care vor debuta împotriva Andorrei, cel mai accesibil adversar din grupa care trebuie să ne ducă la Campionatul European din Germania.

Apoi, la București vine Belarus, iar FRF a decis ca această partidă să se joace pe Arena Națională, acolo unde ar urma să se dispute toate partidele din aceste preliminarii. Mai ales că naționala nu va juca pe teren propriu în timpul verii, atunci când pe cel mai mare stadion al țării vor avea loc concerte importante, așa cum este și cel al trupei Guns N’ Roses.

Cu siguranță, cel mai așteptat meci este cel cu Elveția, care s-ar putea disputa cu casa închisă. Duelul cu reprezentativa care a trecut de grupe la Campionatul Mondial din Qatar are loc însă în ultima etapă a preliminariilor pentru Euro, pe 21 noiembrie.

Naționala României n-a mai jucat de aproape doi ani pe Arena Națională, împotriva unui adversar titrat. În plină pandemie de COVID-19, jucătorii noștri au pierdut în fața Germaniei, scor 0-1, partida disputându-se fără spectatori, în martie 2021.

Ultimul meci amical s-a jucat pe Cluj Arena, iar meciurile din Liga Națiunilor în Giulești

Anul trecut, în noiembrie, România a jucat ultimul meci de pe teren propriu: amicalul cu Slovenia, pierdut de echipa noastră, scor 1-2. Atunci, prima reprezentativă a evoluat pe Cluj Arena, acolo unde însă nu va reveni prea curând, având în vedere că terenul arată sub orice critică.

Partidele României din Liga Națiunilor s-au jucat pe arena din Giulești, care nu poate găzdui însă mai mult de 13.000 de spectatori.

Cum arată calendarul grupei României

25 martie 2023
ora 19:00 | Belarus – Elveția
ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo

28 martie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel

16 iunie 2023
ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția

19 iunie 2023
ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

9 septembrie 2023
ora 19:00 | Andorra – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023
ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023
ora 19:00 | Elveția – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023
ora 19:00 | Belarus – Andorra
ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×