CFR Cluj a câștigat cu 5-2 contra Petrolului. A fost etapa cu numărul 27 din Superliga și s-a disputat pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești. După meci, Dan Petrescu a declarat că este deranjat de faptul că Bîrligea se accidentează mult prea des.
CFR a învins-o pe Petrolul Ploiești, scor 5-2, iar ardelenii au marcat prin Ciprian Deac (11), Daniel Bîrligea (49), Rangelo Janga (66), Anton Maglica (73) și Nana Boateng (80). Singurele două goluri ale Petrolului au fost marcate de Mario Bratu (77) și Stefan Purtic în minutul 83.
Dan Petrescu susține că Bîrligea se accidentează mult prea des și acest lucru îl deranjează foarte mult. Tehnicianul campioanei României spune că a făcut tot posibilul pentru a-i reduce accidentările jucătorului, însă a fost în zadar. Acest lucru a devenit o problemă pentru clujeni deoarece au multe meciuri de jucat și au mult prea puține opțiuni pe banca de rezerve.
„Sunt supărat că Bîrligea s-a accidentat. Sunt puține soluții, avem multe meciuri, nu știm ce vom face în continuare. La under-21 sunt probleme. Doar Petrila și Bîrligea sunt jucători care au evoluat, restul sunt jucători de lot. Vine un meci foarte greu, cu o echipă care se odihnește șapte zile.
Nu avem timp să ne refacem, e clar. Asta e, plătim prețul pentru meciul cu Lazio. Eram sigur că Bîrligea marchează. S-a rupt imediat după ce a dat gol, nici el nu înțelege cum. E a zecea ruptură de când a venit la CFR. Sunt lucruri pe care nu le înțeleg. L-am dus peste tot, a făcut o mie de analize, tot degeaba”, a declarat Dan Petrescu.
În ciuda faptului că echipa lui a marcat 5 goluri, antrenorul clujenilor crede că apărarea lui s-a relaxat prea mult și că nu trebuia să încaseze cele două goluri. „SuperDan” susține că nu i s-a acordat o lovitură de la 11 metri și a contestat sistemul VAR.
„Mă bucur că am marcat cinci goluri, puteam să marcăm mai multe, dar adversarul a fost foarte bine organizat în prima repriză. Păcat că nu am primit penalty. E a doua oară în acest campionat când CFR primește penalty de la VAR, dar arbitrul nu îl dă.
Eu nu mai înțeleg nimic cu VAR-ul. De ce l-au mai pus? Bine că nu a influențat scorul. Dacă influența scorul, nu era bine pentru noi și pentru nimeni. Și sunt supărat că am luat două goluri, de aia sunt supărat.
Dacă luăm două goluri nu luăm campionatul. Ei sunt fericiți, bravo lor, și eu sunt fericit, dar cine ia două goluri nu ia campionatul. Nu sunt mulțumit că ne-am relaxat. Campionatele le câștigă apărarea, nu atacul”, a mai spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER