În etapa a 28-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte FC Argeş, miercuri, de la ora 18.00, pe arena „Ion Oblemenco”. Antrenorul gazdelor, Eugen Neagoe, are un început de mandat destul de complicat, cu numai 7 puncte acumulate din cele 6 partide în care a stat pe banca tehnică a oltenilor.
„Geană” speră ca jucătorii săi să nu mai repete erorile din partidele anterioare şi să nu resusciteze o altă echipă aflată în criză, FC Argeş, aşa cum s-a întâmplat în runda trecută, când Universitatea Craiova a pierdut cu FC Voluntari, formaţie care venea după 5 eşecuri la rând.
Eugen Neagoe a anunţat că după ce Ştefan Baiaram a fost recuperat, este rândul lui Vladimir Screciu să revină pe teren după o accidentare, în timp ce Bogdan Vătăjelu şi-a ispăşit etapa de suspendare şi este apt de joc.
„Venim după un joc nereuşit şi un rezultat prost, nu ne aşteptam, dar le-am spus băieţilor că este istorie acest meci şi trebuie să ne concentrăm pentru cel cu FC Argeş, care va fi unul greu, după cum i-am văzut pe piteşteni cu FCSB. Important este ce vom face noi, suntem obligaţi să avem o atitudine corectă faţă de fotbal, faţă de noi, facem această meserie foarte afrumoasă, dar fără implicare este foarte greu. Sunt convins că nu mai repeta greşelile de la meciul trecut. Suntem obligaţi să începem primăvara cu o victorie, ştiu că suporterii sunt supăraţi, este logic să fie, fiindcă nu am avut o prestaţie aşa cum şi-au dorit şi rezultatul a fost unul ruşinos. Nu aş vrea să-i resuscităm şi pe cei de la FC Argeş, aşa cum am făcut cu cei de la FC Voluntari, erau cu apa la gură şi am venit noi şi i-am ajutat să nu se înece. Am spus să sunt dezamăgit de jocul echipei.
Trebuie să ne mişcăm mai mult, să avem o circulaţie mai bună cu minge şi fără minge. Nu regret că nu am adus un mijlocaş şi un atacant, jucătorii din lotul nostru sunt cei mai valoroşi, trebuie să credem în ei. Nu vreau să cred că ne-a fost teamă la meciurile din deplasare, am avut aceeaşi tactică şi acasă şi în deplasare, dar băieţii nu au avut aceeaşi atitudine ca la meciurile de pe teren propriu. Este posibil să apară schimbări, vor apărea doi jucători noi faţă de meciul de la Voluntari, Vătăjelu şi Screciu. Işfan este şi el în lot, nu există clauze să nu poată evolua cu FC Argeş, este jucătorul nostru. Am făcut cadouri adversarilor, la Botoşani, la FCSB, Constanţa şi Voluntari i-am ajutat să ne marcheze goluri. Avem mulţi jucători cu probleme, cu accidentări, dar cei care vor intra trebuie să demonstreze că valoarea lor este de Universitatea Craiova. Îmi doresc să reuşim un meci bun, spectaculos şi să câştigăm şi dacă vom reuşi, le vom dedica succesul doamnelor şi domnişoarelor prezente pe stadion”, a declarat Eugen Neagoe.
Revenit pe teren la meciul cu FC Voluntari, după aproape trei luni, absenţă pricinuită de o accidentare, Ştefan Baiaram a prefaţat meciul cu FC Argeş, admiţând pasa proastă pe care o parcurge formaţia din Bănie, dar în acelaşi timp a promis un reviriment radical în ultimele trei partide din sezonul regulat.
„Ne va aştepta un meci greu, nu trecem prin cea mai bună perioadă, dar sunt sigur că vom da totul pentru a câştiga, merităm să urcăm mai sus în clasament, muncim în fiecare zi pentru asta. La fotbal e bine că poţi mereu să te revanşezi faţă de tine, faţă de suporteri. Nu am făcut jocuri bune cu echipele mici, nu ne-am mobilizat, dar cred că am învăţat din aceste perioade. Trebuie să fim mai concentraţi în momentele cheie, adversarii nu ne-ar fi pus mari probleme dacă nu făceam acele greşeli. În aceste trei meciuri care au rămas veţi vedea o schimbare radicală. Nu ne este bine, nu ne simţim în largul nostru după aceste rezultate, de aceea vrem să ne revanşîăm. Sperăm să fie alături de noi în număr cât mai mare doamnele şi copiii şi să le facem o bucurie. Eu nu sunt la sută la sută, dar dacă antrenorul se va baza pe mine voi da tot ce pot” a spus Ştefan Baiaram.
„Primăvara începe, întotdeauna, cu Știința! Pentru doamnele și domnișoarele „alb-albastre”, cel mai frumos mărțișor îl reprezintă prezența în „Vulcanul de pe Ion Oblemenco”. De 1 Martie, în semn de respect pentru dragostea pe care ne-au arătat-o de-a lungul anilor, oferim tuturor suporterelor Universității Craiova accesul liber la partida cu FC Argeș. Iar cei mai mici dintre „lei”, copiii, la solicitarea mai multor unități de învățământ din județ, vor beneficia de aceeași facilitate, Universitatea Craiova fiind de acord cu ideea că „Săptămâna Altfel” este un proiect școlar inovator din care sportul nu trebuie să lipsească. Accesul doamnelor și domnișoarelor se va face la porțile 5 (Peluza Nord) și 11 (Tribuna a II-a), în timp ce copiii vor avea o poartă separată aflată în imediata vecinătate a porții 11″ este anunţul Universităţii Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER