Roberto Mancini îl știe bine pe Andrea Compagno, iar selecționerul Italiei a explicat cum a ajuns la vârful de la FCSB, care a marcat goluri pe bandă rulantă în tricoul roș-albaștrilor.
Roberto Mancini l-a urmărit din 2021 pe Andrea Compagno, care a impresionat la FC U Craiova, iar apoi a ajuns să devină un jucător indispensabil pentru clubul patronat de Gigi Becali.
„Îl urmăresc de doi ani. Joacă mereu și înscrie. L-am convocat în lotul lărgit, iar ulterior vom vedea care va fi situația”, a spus Roberto Mancini, pentru „Il Messagero”.
„Eu am anticipat creșterea asta, am avut contradicții și cu oameni din club, care erau mari specialiști, mari oameni de fotbal. Spuneau că sunt în eroare, că e lent, că e… El a avut și ghinion că s-a accidentat la Liga a 2-a. Dar după, si când a intrat, nu l-a mai scos nimeni de acolo”, a spus Adrian Mititelu, pentru ProSport.
Roberto Mancini are mari bătăi de cap mai ales pe plan ofensiv, în condițiile în care nu se poate baza pe golgheterul Ciro Immobile.
„Problemele sunt serioase. Immobile e accidentat, posibil și Raspadori. Sunt mari semne de întrebare. Cei mai mulți dintre atacanții centrali au jucat foarte puțin în ultimele luni. Nu avem un titular, cu excepția lui Gnonto, care evoluează ceva mai mult la Leeds și poate fi folosit și ca atacant central.
În rest, suntem într-o situație dificilă. Până și Scamacca se recuperează după o accidentare, iar Belotti joacă puțin. La mijloc și în apărare avem soluții. În atac avem probleme, dar nu pentru că nu avem talente, ci pentru că nu joacă”, a mai spus Mancini.
Mancini’s named 26 year old Italian striker Andrea Compagno in his preliminary call up list for Italy 🇮🇹👀 He plays for FCSB in Romania, & in 2022 was the highest scoring Italian, ahead of Immobile🔝 In Italy, he only played in Serie D before his move to Romania in 2020. pic.twitter.com/OSiigiMhmC — Italian Football TV (@IFTVofficial) March 4, 2023
Mancini’s named 26 year old Italian striker Andrea Compagno in his preliminary call up list for Italy 🇮🇹👀
He plays for FCSB in Romania, & in 2022 was the highest scoring Italian, ahead of Immobile🔝
In Italy, he only played in Serie D before his move to Romania in 2020. pic.twitter.com/OSiigiMhmC
— Italian Football TV (@IFTVofficial) March 4, 2023
Astă vară, milionul ăla jumătate m-a ajutat foarte mult. M-a prins Gigi într-un moment în care banii ăia m-au ajutat foarte mult. Eu când am cerut 1 milion jumătate, am cerut ca să nu-l mai vând, să scap de Gigi, că mă înnebunise. Și când am văzut că-mi dă banii, mi-a fost rușine să-i spun că nu vreau să-l dau” – Adrian Mititelu, despre transferul lui Andrea Compagno la FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER