Legendele Stelei îl critică pe Florin Talpan și cred că acesta ar trebui să se ocupe doar de problemele juridice ale roș-albaștrilor. Cornel Oțelea, Radu Voina, Vasile Stîngă și Ștefan Birtalan au dat de pământ cu juristul CSA Steaua.
Cornel Oțelea crede că și la CSA Steaua ar trebui respectată o anumită ierarhie.
„Talpan să se ocupe de problemele care revin la departamentul juridic, iar conducerea clubului cu secția de fotbal și cu ceilalți care răspund de ramurile de sport pe care le are acum clubul să-și facă datoria. Într-o normalitate în care există ierarhii, în care există competență și mai ales profesionalism”, a spus Cornel Oțelea, pentru ProSport.
„Cred că greșește fundamental (n.n. Florin Talpan). Dânsul este angajat în Clubul Sportiv al Armatei Steaua, este subordonat, bănuiesc, comandantului clubului. Ori în momentul în care faci asemenea declarații trebuie să suporți și consecințele”, a afirmat Radu Voina, pentru ProSport.
„Dânsul a fost un răzvrătit. Probabil profesional este bine pregătit, dar când ești subordonat , mai ales într-un club militar, trebuie să respecți niște reguli , care plac, nu plac , de aia se numește un club militar al armatei Steaua”, a completat Voina.
Fost mare jucător al Stelei, Vasile Stîngă îl avertizează pe Florin Talpan și a subliniat că acesta trebuie să-și schimbe comportamentul.
Surse din cadrul CSA Steaua susțin că Florin Talpan este interesat doar de secția de fotbal a clubului roș-albastru.
Virgil Boglea a readus în atenția opiniei publice faptul că oamenii careau funcție de conducere în prezent la CSA Steaua, inclusiv Florin Talpan, au recunoscut în urmă cu mai mulți ani faptul că FCSB este continuatoarea pe linie sportivă a echipei înființate în 1947.
„Pentru el e doar fotbalul și atât. Nimic altceva. Totuși, Steaua, reprezintă mult mai mult. Istoria noastră stă și în alte discipline sportive unde am adus atâtea performanțe notabile”, a precizat o sursă Prosport.
„Niciodată nu am auzit ca un angajat al clubului Steaua să-și critice superiorii. Așa ceva cred că este unicat în armată. Nu știu ce l-a apucat pe domnul Talpan să critice în halul ăsta , dar nu este normal. Armata este o instituție în care tot poporul își pune mare încredere. Este pe primul loc la încredere și seriozitate. Nu mi se pare normal ca un angajat , un colonel în activitate să-și critice superiorii și niște generali din Ministerul Apărării”, a declarat Vasile Stîngă, pentru ProSport.
„Declarația domnului Cornel Oțelea în legătură cu Florin Talpan mi se pare corectă pentru că este o problemă care trebuia tranșată, rezolvată de foarte mult timp de către clubul Steaua…Este greu de spus dacă domnul Talpan e rebel sau nu, dacă are dreptate sau nu…Înclin să cred că domnul Oțelea are perfecta dreptate în privința juristului Stelei” – Ștefan Birtalan
Contactat de ProSport, Florin Talpan a declarat că se pregătește să intre în sala de judecată, unde avea un proces, și ne-a cerut să-i transmitem pe WhatsApp subiectul despre care vrem să vorbim, iar ulterior ne va răspunde.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER