Președintele FRH Constantin Din a vorbit pentru ProSport după ce România a învins Insulele Feroe cu 25-17, la handbal masculin.
România a învins Insulele Feroe fără mari emoții, 25-17, și continuă cursa pentru calificarea la Campionatul European din 2024, care va fi găzduit de Germania. „Tricolorii” veneau după o înfrângere umilitoare suferită în deplasare în fața aceleiași formații, astfel că au răsuflat ușurați după ce au reușit să se impună în Sala Dinamo din București.
„E o victorie mare pentru echipa României. Am venit după o înfrângere, după o deplasare infernală. Este o atmosferă foarte bună la echipa națională, se muncește foarte mult și nu avea cum să nu vină victoria.
Băieții s-au motivat foarte bine și victoria a venit de la sine. (n.r. despre meciurile cu Austria și Ucraina) Ambele sunt meciuri foarte grele, dar am încrederea că putem obține două victorii”, a declarat Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, pentru ProSport.
„Aceste două meciuri au fost foarte grele. Am avut o deplasare foarte grea. Nu am înțeles nimic, suntem obosiți, dar ne dorim foarte mult. Momentan, am demonstrat că putem să jucăm foarte bine. E un avantaj că jucăm în fața propriilor suporteri cu Austria. Am vrut să demonstrăm că merităm să fim la Campionatul European”, a declarat Cosmin Grigoraș
Portarul Ionuț Iancu a recunoscut că și-a dorit dintotdeauna să joace pentru România la un turneu final al Campionatului European.
„Este o mare victorie, care practic șterge înfrângerea din Feroe. Drumurile au fost foarte obositoare și mă bucur că am reușit să demonstrăm că noi ăștia suntem, de fapt.
Mergem să câștigăm următoarele meciuri, clar. E important că am ridicat capul și am reușit să câștigăm de această manieră. Vreau să le mulțumesc suporterilor pentru că au venit și ne-au susținut.
De când sunt la națională mi-am dorit să ajung la un Campionat European”, a declarat Ionuț Iancu.
Selecționerul Xavi Pascual s-a declarat încântat de modul în care s-au mobilizat jucătorii lui în acest meci: „A fost foarte important să câștigăm acest meci. Echipa a răspuns bine, am jucat bine. Echipa a luptat mult și mă bucur pentru jucători, care merită această victorie. Avem patru puncte. Așteptăm meciul cu Austria și, dacă vom câștiga, cred că putem merge la Campionatul European. Acum ne gândim doar la meciul cu Austria”.
Naționala României a câștigat clar returul cu Insulele Feroe! Echipa lui Xavi Pascual n-a avut emoții în partida din „Sala Dinamo” și s-a impus cu scorul de 25-17, într-un meci în care s-a ținut și un moment de reculegere în memoria victimelor cutremurului din Turcia și Siria.
Principalii marcatori tricolori au fost Tărîţă 4 goluri, Humet 4, Grigoraş 4, iar de la oaspeţi s-a remarcat Teigum, tot cu 4 goluri.
La final, handbaliștii noștri au trecut peste faptul că au fost extrem de contestați și le-au mulțumit fanilor care au venit într-un număr destul de mare în sala unde joacă Dinamo meciurile de pe teren propriu din campionat.
După patru etape, România are 4 puncte (locul 2) și are șanse mari să-și îndeplinească obiectivul: calificarea la Campionatul European.
Din cele 32 de echipe naţionale aflate la startul calificărilor, 20 vor obţine biletele pentru turneul final din 2024, găzduit de Germania, între 10-28 ianuarie. Patru echipe sunt calificate direct: gazda Germania, alături de medaliatele din 2022 – Suedia, Spania şi Danemarca.
Naţionala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER