Victor Angelescu și-a luat adio de la titlu, după ce Rapid s-a împiedicat și pe terenul Farului, acolo unde a cedat cu scorul de 1-2.
Unul dintre acționarii Rapidului, Victor Angelescu mai speră doar la prezența în Europa, la finalul acestui sezon.
Meciul dintre Farul Constanța și Rapid București s-a disputat sâmbătă seară, la Ovidiu, în cadrul etapei cu numărul 30 din Superliga, iar gazdele au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Artean, în minutul 21, respectiv Mazilu, în minutul 50. Pentru giuleșteni a deschis scorul Sefer, în minutul 14.
„Cel puțin în a doua repriză, am făcut o repriză foarte slabă. Va fi un meci extrem de greu la CFR Cluj. Sper ca de data asta să jucăm mai bine și să începem să acumulăm puncte. De acum, vor fi cu adevărat trei puncte. Noi nu avem, ca și obiectiv, lupta la titlu. În acest moment, jocul nu dă speranțe că ne vom lupta la locul 1. Cupa era un obiectiv important în acest sezon.
Trebuie să arătăm mai bine decât am arătat în ultimele meciuri. Sper ca, la final, să prindem un loc de cupele europene. Dar nu cred că putem vorbi despre titlu. Anul viitor, obiectivul nostru este să ne batem la titlu. Nu mă îngrijorează gafa lui Moldovan. E un jucător care ne-a adus foarte multe puncte”, a declarat Victor Angelescu, la Digi Sport.
Horațiu Moldovan a recunoscut că a greșit grav în meciul de la Ovidiu și crede că fără această eroare Rapid nu ar fi pierdut pe terenul liderului din Superliga.
„Nu cred că meritam să pierdem această partidă. Am făcut eu o greșeală foarte mare, mi-o asum. Nu îmi caut alibiuri și scuze. A fost o gafă mare a mea. Îmi pare rău că am făcut-o în acest meci, cred că era important să câștigăm și cred că nu pierdeam dacă nu făceam eu această gafă”, a subliniat portarul Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER